Parada cântarelor Balanța, la Șura Culturală Gușterița

Fabrica Balanța a fost una dintre cele mai renumite din Sibiu, produsele pe care aceasta le realiza, cântarele, fiind apreciate nu numai în țară, ci și peste hotare.

Șura Culturlaă Gușterița va găzdui, în acest sfârșit de săptămână, prima expoziție a cântarelor produse de fabrica HESS-BALANȚA din Sibiu, în cadrul căreia vizitatorii  vor putea vedea cântarele din colecții, vor putea afla detalii despre fabrică și oamenii ei printr-o expoziție de fotografie. Vor putea purta discuții cu oameni care au lucrat în această fabrică.

”Copiii vor putea învăța cum funcționează un astfel de cântar și vor putea exersa cu el. Scopul acestui eveniment este prezentarea publică a rezultatelor de până acum din efortul de colectare a balanțelor și a poveștilor oamenilor. Este, însă, și un impuls pentru cei care încă nu au aflat de intenția noastră și poate apreciază și doresc să se implice într-un astfel de proiect. În același timp, vom prezenta proiectul de restaurare a casei vechi din anul 1857, în care a funcționat prăvălia satului Gușterița, care va adăposti colecția de cântare. De la ora 18.00 vom avea prezentări istorice, relatări și discuții cu cei interesați de conceperea unui istoric scris al fabricii Balalnța. Îi invităm pe toți cei dornici de o astfel de discuție să participe și să contribuie la colectarea informațiilor relevante! Cu această ocazie veți cunoaște și echipa de inițiativă care s-a format până acum. Vă invităm cu drag! Toți participanții vor fi cântăriți la intrarea în sala de expoziție”, au transmis organizatorii.

Expoziția va avea loc duminică, 7 aprilie, de la ora 12,00, la Șura Culturală Gușterița.

Sursa foto: facebook Casa Prăvăliei Gușterița

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.