Ruxandra Cibu Deaconu, președinte USR Sibiu: „Dacă viața a făcut în așa fel încât oamenii să trăiască, să muncească și să tranziteze zilnic perimetrul Sibiu – Cisnădie – Șelimbăr, avem datoria, ca administratori, să ținem cont de acest lucru și să le oferim oamenilor ceea ce au nevoie”

Ruxandra Cibu Deaconu, președintele USR Sibiu și candidat ADU pentru Primăria Sibiu, susține ideea că, pentru dezvoltare, e nevoie ca Sibiul, Șelimbărul și Cisnădia să își dea mâna.

„Intrăm într-o perioadă plină de prezentări de programe și angajamente electorale. Vom începe astăzi cu orașul Cisnădie. Am văzut că locuitorii de aici sunt foarte interesați de lucrurile care se întâmplă și se bucură de atenția oamenilor. Sunt sigură că locuitorii sunt curioși să afle cu ce promisiuni și angajamente vin candidații. Noi, cei de la USR, avem privilegiul să prezentăm în fața alegătorilor o echipă solidă în cele trei localități, Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr. Pentru noi, este foarte important să creăm nu doar o coeziune socială între cele trei localități, ci și una administrativă, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Dacă viața a făcut în așa fel încât oamenii să trăiască, să muncească și să tranziteze zilnic perimetrul Sibiu – Cisnădie – Șelimbăr, avem datoria, ca administratori, să ținem cont de acest lucru și să le oferim oamenilor ceea ce au nevoie, și anume infrastructură, mobilitate și servicii publice. Și asta nu doar la un nivel corect, ci la unul cât mai înalt”, a spus Ruxandra Cibu Deaconu, în deschiderea conferinței de presă prin care Mircea Orlățan, candidatul ADU pentru Primăria Cisnădie, și-a prezentat programul „Restart Cisnădie”.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.