Drumeție în Țara Colibelor, la căsuțele animalelor, pentru cei mici

Sfârșitul săptămânii este dedicat celor mici, „Anii Drumeției” organizând pentru ei o excursie la căsuțele animalelor din Țara Colibelor.

Duminică, 12 mai, este rândul copiilor să se bucure de natură și de prietenii lor necuvântători, în cadrul drumeției din Țara Colibelor, la coliba bunicuței Maria. Aici se vor putea bucura de toate animalele din ogradă și vor putea gusta prânzul ciobănesc la el acasă. Este o drumeție de nivel mediu, pe o distanță de aproximativ 6-7 km, drum care necesită 4 ore de mers.

”Dragă drumeț, călătorește alaturi de copilul tău în minunatul tărâm al Țării Colibelor și află-i frumoasa poveste alături de Nico! Hai să exploram împreună aceste locuri, poposind la coliba bunicuței Maria, unde ne vom bucura de toate animăluțele din ogradă, dar și de un prânz ciobănesc foarte gustos. Masa de prânz se va lua sus la coliba bunicuței Maria, iar prețul acesteia se vă plăti separat de prețul biletului, odată ajunși la coliba, direct bunicuței. Masa de prânz include mâncare cu specific tradițional: brânză cu mămăligă și cărniță, murături, gogoși și tărie din zonă, apă, sirop și cafea. Totodată acest prânz servit în sânul comunității din Tara Colibelor, îi încurajează pe localnici să își poată păstra obiceiurile, tradițiile și îi ajută la dezvoltarea turismului comunei Rău Sadului”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Cei care vor să participe se vor întâlni duminică, 12 mai, la ora 9.30, în parcarea Kaufland Shopping City Selimbăr, de unde vor porni cu mașinile personale spre localitatea Râu Sadului. Trebuie să aibă la ei tricouri, șosete și pantaloni de schimb, bocanci de munte cu gleznă înalta, pelerină de ploaie, geacă și pantaloni impermeabili, bețe de hiking (recomandat), șapcă pentru protecție solară, fluier, sticlă cu apă min 1 litru, gustare pe parcursul traseului.

Drumeția costă 70 lei/ adult si 30 lei/copil. Limita de vârstă este de 5 ani. Se pot face și excepții de la caz la caz în funcție de condiția fizică a celui mic. Opțional este prânzul ciobănesc la coliba bunicuței Maria, care va costa 65 lei adult și 35 lei copil. Ghid va fi Nicoleta Ocneriu.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.