Războiul cu țigările, reluat în Sibiu

 

Se știe că fumatul are consecințe negative asupra sănătății, Spitalul de Pneumoftziologie din Sibiu organizând numeroase campanii pentru conștientizare a populației asupra acestui pericol.

Timp de trei zile, se vor desfășura acțiunile cuprinse în cea de-a VII-a ediție a campaniei antifumat organizată de Spitalul de Pneumoftziologie, ediție care anul acesta se desfășoară sub sloganul  „Fără dependențe!”. În acest sens, vor fi organizate atât conferințe, găzduite de Sala Transilvania din Sibiu, cât și sesiuni de efectuare a unor spirometrii gratuite.

Care este programul campaniei

Primii care vor avea întâlniri cu specialiștii (medici pneumologi, psihologi și psihoterapeuți), dar și cu sportivi,  vor fi elevii  din liceele și școlile sibiene, precum și studenții. ” Prima conferință se va adresa tinerei generații – elevilor din liceele și școlile sibiene, precum și studenților și va avea loc în data de 27 mai, între orele 11.00 – 13.00. Printre vorbitorii care vor susține discursuri cu impact pentru tineri se numără medicii pneumologi Lavinia Danciu (Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu) și Monica Marc (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara), psihologul și psihoterapeutul Diana Vasiliu, managerul Sportiv al clubului de fotbal din Liga I, FC HERMANNSTADT, Radu Neguț, multipla campioană la atletism, Daniela Cîrlan, precum și cunoscutul sportiv, campion la numerose sporturi, Avram Iancu, primul român care a câștigat titlul mondial „Performance of the Year 2021” în lume, la înotul în ape deschise titlu decernat de către World Open Water Swimming Association. Tot în data de 27 mai, începând cu ora 18.00, la Sala Transilvania va avea loc o conferință intitulată „Foamea de sens. Fără dependențe”, susținută de preotul Constantin Necula și de medicul Adina Alberts. Intrarea va fi gratuită, pe bază de invitații, care vor fi disponibile începând de vineri, 17 mai, acestea putând fi ridicate de la sediul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu”, au transmis reprezentanții  Spitalului de Pneumoftiziologie.

Spirometrii gratuite pentru sibieni

În cadrul campaniei antifumat, organizată anul acesta, sibienii beneficiază și de spirometrii pulmonare gratuite, fumătorii având posibilitatea să renunțe la fumat prin consilierea de către medicii pneumologi. De asemenea, sibienii își vor putea măsura capacitatea pulmonară prin efectuarea spirometriilor  gratuite în 29 mai, în Mall Shopping City și 31 mai, în Promenada Mall, între orele 11.00 – 13.00.

„Statisticile care evidențiază prevalența fumatului în rândul tinerilor sunt tot mai îngrijorătoare, iar  vârsta  de începere a fumatului este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicție. Anul acesta, pentru a nu mai merge doar cu medicii pneumologi din liceu în liceu, am decis să organizăm o conferință de amploare la Sala Transilvania, la care să participe aproximativ 1800 de elevi din județul Sibiu – si în care să transmitem atât mesaje de tip medical, prevenție si conștientizare cu privire la efectele pe care fumatul le are asupra sănătății, cât și cu lideri de opinie inspirationali, motivanti, care să îi canalizeze pe tineri spre aspectele pozitive ale vieții, pe dezvoltarea și valorificarea propriului potențial, pentru a evita dependențele”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.