VIDEO| Două sere de canabis, descoperite în Sibiu. Un tânăr de 31 de ani, „proprietar”

Un sibian de 31 de ani a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru trafic de droguri. Acesta ar fi avut o cultură de canabis.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc. Din cercetările efectuate, a rezultat că, pe parcursul anului 2024, acesta ar fi înființat și dezvoltat o cultură de canabis, în scopul comercializării către consumatori din județul Sibiu”, au explicat reprezentanții IPJ Sibiu.

Astfel, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, ieri, în urma căreia au fost descoperite și ridicate din două sere (situate în curtea imobilului), 43 de plante de canabis (în diverse stadii de dezvoltare), cu o greutate de aproximativ 25 de kilograme, mai multe recipiente din sticlă și plastic conținând un kilogram muguri de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și un cântar electronic de precizie și mai multe grindere.

La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.