
Mii de contabili și antreprenori au protestat, luni, în Piața Victoriei, față de legislația fiscală. Aceștia au cerut eliminarea e-TVA, a obligativității transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura, a schimbării caselor de marcat pentru QR Code și au mai cerut, printre altele, predictibilitate.
Deputatul Constantin Șovăială, președintele Forța Dreptei Sibiu, a transmis, prin intermediul unei rețele de socializare, că susține acest protest și că manifestarea este justificată.
„Protestul contabililor este justificat! Vă dau un singur exemplu: Casa de Asigurări de Sănătate nu a mai plătit un leu pentru concediile medicale datorate după 1 august 2023! De aproape un an de zile, angajatorii plătesc aceste contribuții în numele statului. Statul se folosește de acești bani fără a plăti dobândă, iar angajatorii sunt îngenunchiați. Vă reamintesc faptul că doar Guvernul Orban a plătit toate aceste contribuții la zi, după ce a preluat guvernarea cu datorii și restanțe cât Carpații!”, a scris deputatul sibian.
Protestul „Fără haos în legislaţia fiscală”, iniţiat de contabili, experţi, economişti şi antreprenori s-a propagat pe reţelele de socializare, strângând și susţinerea mai multor organizaţii de specialişti.
Manifestarea a avut loc între orele 8.30 – 13.