Joe Biden, testat pozitiv la COVID-19

Preşedintele american Joe Biden, în campanie în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat miercuri Casa Albă într-un comunicat, precizând că are „simptome uşoare”, notează AFP, conform Agerpres

Preşedintele de 81 de ani, „complet vaccinat”, va intra într-o perioadă de izolare în fieful său din Delaware, a indicat Casa Albă, într-un moment în care îndoielile cu privire la abilităţile fizice şi mentale ale liderului de a face campanie reapar după apeluri din partea unor democraţi de a se retrage.

Joe Biden a spus, miercuri, că se simte bine după ce a fost testat pozitiv la COVID-19 în cursul unei deplasări de campanie în Nevada.

„Mă simt bine”, le-a declarat el jurnaliştilor, în timp ce urca la bordul avionului prezidenţial „Air Force One”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.