Educație montană pentru copii și familii, la Fereasta Zmeilor, sâmbăta viitoare

mm

Sâmbăta viitoare suntem invitați la o drumeție în Făgăraș, cu tema “Educație montană pentru copii și familii, la Fereasta Zmeilor”. Aceasta este organizată în cadrul proiectului “Anii Drumeției”.

“În 27 iulie, vom avea o drumeție destinată educației montane pentru copii și familii în Munții Făgăraș: Fereastra Zmeilor și La trei pași de moarte. Educația montană va fi oferită de către ghizii montani certificați Avem ca scop inițierea copiilor în activitățile montane și de a le îndruma pașii în dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, bazate pe mișcare în aer liber, familiarizarea copiilor și adulților cu mediul montan, gestionarea propriilor resurse la o drumeție montană, organizarea unei traseu montan în funcție de vreme și lungime, dezvoltarea spiritului de echipă și conștientizarea importanței unui partener/ grup pe munte, supraviețuire si conduita in cazul întâlnirii cu animale sălbatice sau a vremii neprielnice, disciplina”, arată reprezentanții proiectului “Anii Drumeției”.

Preluarea participanților care nu au cu ce se deplasa va fi la ora 7.30 din Parcarea Sălii Thalia. Întâlnirea va avea loc la ora 10 la Hotel Bâlea Lac.

Drumeția costă 70 lei/ adult, respectiv 40 lei/ copil. Bilelte pot fi achiziționate de AICI.

Mâncarea este suportată de către participanți sau se aduce la pachet de acasă.

Ghid va fi Catri Naicu – 0745 652 256.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *