VIDEO| 14 km de alergare pe potecile din Țara Colibelor, răsplătiți cu un brunch tradițional: “E un mic manifest al comunei Râu Sadului!”

mm

14 km cu zâmbetul pe buze, energie, bătăi în tobe à  la Pulsar Sibiu și câte o medalie din lemn, care să le amintească întreaga experiență – asta au primit toți cei 70 de participanți la “Burduf Challenge” din Râu Sadului, la linia de finish, sâmbătă. Concursul de alergare montană este unul restrâns și – spun organizatorii – se dorește a fi menținut astfel, ca “într-o familie”. Sibieni, brașoveni, clujeni, dar și turiști din Olanda, Germania sau Ucraina au alergat, la finalul săptămânii trecute, pe potecile din “Țara Colibelor”, primii trei de la fiecare categorie – Feminin și Masculin – fiind răsplătiți și cu câte un burduf de brânză de munte.

Evenimentul a fost organizat de autoritățile comunei Râu Sadului, în parteneriat cu Asociația My Transilvania.

“Ne-am gândit foarte mult cum să facem să vină lume să bată cu piciorul potecile. Acum șase ani, a început Burduf Challenge. E, cumva, o comuniune foarte firească între ce facem noi la Asociația My Transilvania și Primăria Râu Sadului. Autoritățile locale de aici sunt organizatorii principali, noi îi ajutăm. De fiecare dată, vrem să arătăm ceva nou sau ceva altfel pe traseu. Anul acesta, am avut Școala de Vară, prin care am restaurat coliba familiei Poplăcean, care a fost și al doilea loc de check point, al doilea loc de hidratare. Așa, chiar Antonio Poplăcean a stat acolo, a împărțit portocale și lămâi alergătorilor. Pentru noi, a fost o bucurie să arătăm că se întâmplă ceva frumos și în Țara Colibelor. Ne place că suntem un eveniment mic, ținem foarte mult ca lumea să se cunoască, să știe ce e în spate, cât de mult efort e depus pentru brânza de burduf. Majoritatea alergătorilor au fost aici aproape în fiecare an. Ne place mult sentimentul acesta de familie, de cunoștințe, lejeritate. Probabil, la un moment dat o să creștem, dar încă ținem la bucuria de a fi între noi”, a explicat Cristian Cișmaru, președintele Asociației My Transilvania.

Potrivit acestuia, participanții au fost, în mare parte, din Sibiu, dar și din județele din apropiere, precum Cluj și Brașov.

“Chiar ieri a coborât Rusalim Cerciu de la munte. E numele ciobanului care a coborât cu brânza. Din burduful mare din piele de oaie, ne fac premiile de câte 1 kg de brânză de burduf de munte”, a explicat Cristian Cișmaru.

Cum vede președintele Asociației My Transilvania acest proiect? “Cred că e un mod de te exprima, practic, un mic manifest al comunei care zice: resursele noastre locale sunt plaiurile – acolo se poate alerga, de cee ace avem noi grijă sunt colibele, iar ceea ce vă putem oferi – mâncarea și timpul acesta fain afară”, a declarat Cișmaru pentru Sibiul Azi.

Amintiri din copilărie

Alergătorii au fost așteptați la linia de finish și cu bucate tradiționale. Aici, ei au avut parte de un brunch local, în care au regăsit gustul copilăriei din bucătăria bunicilor.

Printre preparate s-au numărat: chec cu legume, salată de sfeclă coaptă, dovlecel pane, burduf de munte, chiftele de năut, sarmale vegane, respectiv din carne de porc, zacuscă de iarbă grasă, ciorbă de frunze de sfeclă roșie și tije de iarbă grasă, mâncare de fasole verde, dar și lapte de Râu Sadului, pepeni, mere și bere de la Sadu.

“E frumos, ne aduce aminte de copilărie!”, a spus unul dintre participanți.

“Merge exact cum trebuie. Am ales o tocăniță de legume, cu fasole verde, burduf, bineînțeles, de aici din zonă, vinete. E foarte gustos totul!”, a spus și Răzvan Morariu – Locul III, alături de prietenul său patruped. Detalii despre povestea lor – AICI.

 

Ceremonie în sunet de clopot

Concurenții care au câștigat primele locuri au avut parte de o ceremonie de decernare a distincțiilor originală. Daniel Minea, primarul comunei Râu Sadului, și Cristian Cișmaru, președintele Asociației My Transilvania, i-au invitat pe primii clasați pe podium, în bătăi de clopot și cu un cojoc în care să își facă tradiționala poză de concurs. Primele locuri au fost obținute de Alexandra Grozav – despre care am scris AICI și de ucraineanul Viacheslav Romanesku.

Anul acesta, un premiu special a primit și medicul Oana Purcar. “A participat la fiecare ediție și mereu tot ultima la finish”, a spus, zâmbind, dar felicitând-o pe Oana, Daniel Minea.

“Mulțumim tuturor pentru participare, ca alergători sau susținători. Mai avem un proiect pe fonduri europene, suntem parteneri la nivelul UE, privind studierea zonelor montane în contextul schimbărilor climatice. Vom achiziționa echipamente, ajutăm ciobanii, oierii. Fără brânză de burduf nu am mai putea face evenimentul! Săptămâna trecută am avut și Școala de Vară la colibe, a fost reabilitată coliba lui Antonio Poplăcean, care v-a așteptat la punctul 2 de pe traseu. Încercăm să continuăm proiectele an de an, dar numai cu sprijinul oamenilor”, a spus Daniel Minea, în încheierea ceremoniei de decernare a premiilor.

Primarul comunei Râu Sadului a alergat în primii doi ani ai concursului întreaga cursă, de această dată alegând să aibă mai multă grijă de organizarea lui.

“Iubim mișcarea în aer liber, iubim mișcarea în natură. De asemenea, punem în valoare peisajul natural pe care îl avem aici, prin concursul de alergare montană Burduf Challenge, ediția VI. Eu la prima și a doua ediție am alergat, după care am făcut o mică pauză, iar anul acesta am alergat 2 km pentru a încuraja participanții și a-i susține pe traseu. După ce au părăsit asfaltul și au urcat pe traseul galben, m-am întors la partea organizatorică a evenimentului”, a spus Daniel Minea.

Autoritățile locale au precizat că la următoarea ediție va fi și un traseu mai scurt, pentru copiii până în 14 ani.

Ce au spus concurenții

Constantin Folescu din Sibiu, a obținut locul II.

“E a cincea sau a șasea oară când particip. Cunoșteam și traseul! Sunt cu colegii de la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, venim an de an. În 1h 27. Locul II, mulțumit. Anii trecuți – 1,2,3. Mă antrenez tot timpul de zece ani. Am participat și la alte concursuri, preferatul meu e alergarea pe asfalt, am participat și la Maraton. Coborârea a fost mai dificilă pentru mine, eu alergând pe asfalt”, a spus sportivul.

“E a doua experiență. Prima a fost de încercare, acum a fost mai de competiție. Eu sunt din zonă, îmi plac mai mult maratoanele locale montane – economie de timp mai mare, organizarea foarte bună. Ceea ce fac aici localnicii nu întâlnești în altă parte!”, a spus Viorel Cosar, originar din Tălmaciu.

Acesta a scos, ca timp, puțin peste două ore.

“Traseul bun, bine organizat, frumos! Cu peisaje foarte frumoase, îl recomand tuturor! Mi s-a părut o singură zonă mai grea, dar ne-am descurcat! Particip frecvent la astfel de concursuri. I-aș acorda nota 10 la superlativ! Puțin peste două ore, în 14 km! Pot să spun că anul acesta am alergat per total 1.000 km”, a mai spus acesta.

„Burduf Challenge” a fost o invitație de a descoperi plaiurile frumoase din jurul colibelor, din zona subalpină a Munților Cindrel. Alergarea a presupus un circuit de 14 km pe poteci turistice marcate prin programul „Anii Drumeției” cu o diferență de nivel de peste 1.000 m și a trecut prin locuri cu priveliști spectaculoase.

Participanții au fost răsplătiți pentru efortul lor cu un brunch cu produse locale și premii în brânză. Locurile fruntașe au fost premiate cu câte un burduf de munte, proaspăt coborât de la stânele montane, specialitatea cea mai renumită a ciobanilor din Râu Sadului care practică cu mândrie transhumanța, precum și cu un platou din lemn, confecționat de un om al locului.

Din taxa de participare a alergătorilor, o treime din sumă va merge spre bugetul Școlii de Vară în care voluntarii împreună cu meșterii locali renovează colibele.

Acțiunea a fost organizată de Primăria Râu Sadului împreună cu Asociația My Transylvania, fiind cofinanțată de Agenda Culturală a Consiliului Județean Sibiu.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *