
ICon Arts Festival este despre muzică, despre tinere talente, dar și despre noi taine deslușite, alături de maeștri. Unul dintre profesorii coordonatori ai masterclass-urilor este percuțiunostul Alexandru Anastasiu. Este alături de ICon Arts de mai bine de 15 ani și mărturisește că se bucură să dea o mână de ajutor tinerilor aflați la început de drum. Acesta a susținut masterclass-urile în Richiș, localitate aflată la aproape 70 de km distanță de Sibiu, departe de stresul urban. De curând, a susținut, alături de elevii săi, și două concerte, unul la Filarmonica de Stat Sibiu și celălalt la Căminul Cultural din Richiș.
“Cred că sunt peste 15 ani de când predau la Academia ICon Arts, totdeauna este o plăcere. Este o organizare minunată, mediul este propice pentru așa ceva. Avem liniște, avem toată logistica de care avem nevoie, mâncare bună, energie și dorință de muncă. și rezultatele apar. Bineînțeles, anul acesta am discutat cu organizatorul, cu Sebastian Gheorghiu, cu care suntem prieteni de foarte mult timp, și ne-a dorit să lărgim puțin granițele. Am adus din Coreea de Sud un coleg de-al meu, pe care l-am cunoscut acolo la un concurs internațional unde am fost invitat în juriu și întotdeauna aceste experiențe nu fac decât să ne lărgească orizonturile culturale, ceee ce ne dorim foarte mult la acestă academie. Și pe viitor ne dorim să creștem și mai mult. Asta a însemnat și logistic un efort destul de mare, pentru că avem instrumentele acelea mari… Dacă anii trecuți aveam unul sau două, acum avem șase. A crescut exponențial și numărul de studenți și tot ceea ce se întâmplă pe lângă aceste evenimete, care sunt concertele, clasele”, a spus, într-un interviu acordat Sibiul Azi, Alexandru Anastasiu.
Întrebat dacă satul Richiș ajută la inspirație, având în vedere că e departe de urbe, maestrul ne-a destăinuit că este un mediu propice, cu multă liniște.
“Nu deranjăm dacă studiem la ore înaintate, este minunat. Și în afară de asta avem și foarte multă istorie. Avem, pe de o parte, foarte multă tradiție, pe care o apreciază toți colegii noștri care vin din afara țării, avem toată logistica foarte bine pusă la punct și avem și profesori de renume. Și atunci e garantat un succes pe măsură”, a spus Alexandru Anastasiu.
Cum i se pare noua generație de percuționiști?
“E foarte bine ceea ce vine din spate, numai că trebuie să facem ușor un pic de muncă, să creștem și mai mult nivelul. Ceea ce facem de fiecare dată. Am avut concert la Sibiu, am ajuns înapoi destul de târziu, dar cu toate astea azi dimineață am reluat cursurile foarte devreme. Adică am intrat într-o rutină destul de avansată, să putem crește cât mai mult în perioada aceasta. Ceea ce este foarte bine”, este de părere maestrul.
Cum se simt cursanții
Din această nouă generație face parte și Cosmin Dimitriu, care a luat parte la masterclass-urile din acest an.
“Am ajuns aici din dorința de a face percuție la cel mai înalt nivel, alături de profesorul nostru Alexandru Anastasiu și maestrul Oh, doi profesori foarte buni, excelenți, cu care ne-am simțit foarte bine în această săptămână și de la care am învățat foarte multe. De când eram mic îmi plăcea foarte, foarte mult muzica și am fost foarte mult atras de ritm și de puls. E ceva ce ne ține în viață, de acolo vine și pasiunea mea”, a spus tânărul.
Acesta mărturisește că ICon Arts este o experiență minunată, “chiar fenomenală”. “Este o liniște, o pace într-un sat unde nu sunt atâtea tehnologii, distrategeri ce perturbă cumva și mintea și gândirea liberă. E o experiență absolut superbă”, a mai spus Cosmin, student la Conservator, anul IV.
O altă tânără îndrăgostită de percuție este Patricia Maria Niculae.
“Am ajuns prin Alexandru Anastasiu aici. Prima dată, am făcut cunoștință când eram la Universitatea Națională de Muzică București, el făcea un masterclass, eu eram în orchestră și așa am ajuns să colaborăm. Mi-a spus și de ICon Arts, mi-am dat seama că este un loc în care pot să mă dezvolt foarte mult, am fost validată, apreciată. În fiecare an am avut șansa de a cunoaște oameni diferiți, din alte țări, alte culturi. Întotdeauna am zis că muzica unește oameni. Era un citat – oamenii când se duc la o piesă de teatru sau la un concert merg individual și când ies e o întreaga audiență. Niciodată înainte și după concert nu o să fie același lucru. După concert, o să fie o legătură care cred eu că rămâne în memoria Universului și nu poate fi ruptă niciodată”, spune Patricia.
Tânăra povestește că aceasta este cea de-a cincea participare la ICon Arts.
Ce înseamnă pentru ea muzica? “Dacă sunt sigură de un lucru, e că mă văd făcând lucrul acesta toată viața. Pentru mine, muzica e ca aerul. Uit de orice timp, spațiu. E mai presus de toate lucrurile”, spune Patricia.
Festivalul ICon Arts Transilvania se află la cea de-a XXII-a ediție, fiind gândit de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și cofinanțat de Ministerul Culturii și Consiliul Judetean Sibiu.