Deputatul Bogdan Trif: „Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor s-au ținut de cuvânt: Valea Oltului s-a redeschis în termenul asumat”

 Redeschiderea circulației pe Valea Oltului în termenul asumat este încă o dovadă a faptului că PSD se ține de cuvânt. ”Vreau să mulțumesc românilor care au avut răbdare și care au înțeles necesitatea închiderii acestui sector de drum timp de o lună. Este un semn de solidaritate prin care toți am demonstrat că dorim să construim cât mai repede Autostrada Sibiu- Pitești”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Lucrările s-au realizat într-un ritm accelerat, astfel că traficul a fost redeschis cu două zile mai devreme decât data-limită stabilită. Atât premierul Marcel Ciolacu, cât și ministrul Sorin Grindeanu au fost la fața locului, pentru a se asigura că lucrările decurg conform graficului.

Mă bucur că românii nu au dat curs demagogiei unor lideri politici care au încercat să facă o tragedie din faptul că circulația a fost închisă, uitând să specifice că traficul a fost deschis între orele 20:00 și 06:00, iar pentru riverani au existat încă două intervale orare în cursul zilei, 07:30 – 08:00 și 16:30 – 17:00. La solicitarea investitorilor din Sibiu, ministrul Transporturilor a suplimentat numărul trenurilor pe ruta Rm. Vâlcea – Sibiu, pentru ca navetiștii să poată ajunge la locul de muncă.

Partidul Social Democrat a demonstrat încă o dată că are oameni implicați, oameni specialiști, care realizează lucruri, nu doar aruncă în spațiul public sloganuri lipsite de fond.

Românii își doresc de foarte mult timp acest tronson de autostradă pentru că este o necesitate, iar dorința lor va deveni realitate pentru că ministerul are finanțarea asigurată, iar constructorii care au câștigat licitația se dovedesc a fi serioși.

 

Deputat Bogdan Trif,

Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.