La pas prin satul lui Goga și Cioran: „Copilăria mea a fost Paradisul meu”

„Copilăria mea a fost Paradisul meu„, spunea odată filosoful Emil Cioran. Ei bine, pe urmele acelor ani ai marelui scriitor, dar și pe cele ale lui poetului Octavian Goga, ale mitropolitului Andrei Șaguna, omului politic Eugen Brote, ale medicului Ilarie Mitrea sau ale generalului Ion Ilcuș, am pornit și noi, în cadrul primei ediții „Gusturi și Culori – Povești Locale Rășinărene„, un proiect al Asociației ACT Sibiu, cofinanțat de Primăria Comunei Rășinari, prin Agenda Culturală 2024.

Rășinariul este un loc de poveste. Un loc unde liniștea e la ea acasă, la fel și tradițiile, gastronomie de odinioară și ulițele pline de melancolie, purtătoare de istorii frumoase.

Deși este sat, ar putea să nu îți ajungă o singură zi pentru a-l vizita pe îndelete. Spunem asta, pentru că aici puteți descoperi fel de fel de povești și întoarceri în timp, în copilărie. De altfel, pentru frumusețea locurilor a fost desemnat, în anul 2022, „Best Tourism Village”, devenind marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale derulată de Organizația Mondială a Turismului.

Carmen Ghidiu, ghidul nostru

Carmen Ghidiu, președintele Asociației Pensiunilor din Rășinariu, ne-a fost (poate așa cum îi spune și numele) ghid în escapada noastră în Rășinari. Aceasta ne-a vorbit despre turismul rural și modul sănătos în care poți dezvolta o comunitate.

“Turismul rural este un mod de a dezvolta o comunitate și nu o spun doar eu, o spune Organizația Mondială a Turismului. Este un motor important de a dezvolta în mod sustenabil o comunitate din mediul rural. La Rășinari, turismul rural se desfășoară foarte frumos, de acum peste 30 de ani au început încet-încet să se deschidă pensiuni. Acum 25 de ani, aveam opt pensiuni, acum peste 26 care practică turismul rural, sunt și restaurante care pun în valoare produsele și gastronomia din zonă. Noi avem niște atuuri, valori culturale și naturale pe care încercăm să le punem în evidență, iar turismul să ajute la dezvoltarea întregii comunități”, a spus Carmen Ghidiu.

Când ajunge la Rășinari, turistul descoperă satul autentic românesc și bogățiile Mărginimii Sibiului. Rășinariul este recunoscut, de pildă, inclusiv pentru brânzeturile pe care le produce, având chiar și un festival dedicat, în ultimul sfârșit de săptămână al lunii august, de 21 de ani: Festivalul Brânzei și al Țuicii, proiect aflat la cea de-a 21-a ediție în 2024.

„Când ajunge aici, turistul o face prima dată pentru mediul rural și Mărginimea Sibiului, pentru brânzeturi ce pot fi degustate aici, pentru evenimentele care sunt în sat și regiune și – de ce nu? – ca să vadă casele unde s-au născut Emil Cioran și Octavian Goga. Noi încercăm să ținem cât mai mult turiștii în destinație, în special în Rășinari, printr-o serie de evenimente pe care le organizăm în parteneriat cu Primăria, prin activități și trasee turistice gândite aici în zonă. Oamenii trebuie să se bucure de aceste locuri. Sunt cel puțin cinci trasee turistice marcate. Ele se găsesc și pe o aplicație mobilă, „Anii Drumeției”. Apoi, mai sunt și două trasee tematice, traseul Aleea Planetelor, în care vizitatorii pot parcurge satul și parte din cadrul natural. Pot descoperi secretele sistemului solar. Mai avem un traseu căruia noi i-am zis „Best Tourism Village”, care are un punct de belvedere și care este foarte frumos pentru familii cu copii. Prin sat, cei care vin și nu au ghid la îndemână, pot, prin aplicația Questo, să joace jocul Descoperă Legendele Rășinărene! Este un joc foarte frumos și apreciat mai ales de copii. timp de peste 100 de minute, vizitezi satul și răspunzi la niște întrebări! Ca un fel de treasure hunt. Mai avem Muzeul Etnografic, deschis în fiecare zi, are peste 1.500 de piese. Muzeul Episcopiei care expune piese bisericești. Toate acestea le puteți vizita pe cont propriu sau în cadrul unor evenimente. Dacă veniți la Rășinari primăvara, e un maraton montan  Urme pe Play – anul acesta au fost peste 700 de alergători înscriși. Pentru o comunitate din mediul rural, e un mare succes, înseamnă creșterea vizibilității, plus că oamenii care vin aici lasă bani în comunitate, merg la o pensiune aici, își cumpără un suc de la un magazin de aici, cumva încurajează economia locală. Mai avem și proiectul “Tramvaiul cu suflet de copil”… Eu cred cu tărie că turismul rural duce la o dezvoltare sustenabilă a comunității!”, este convingerea lui Carmen Ghidiu.

Autoritățile locale de aici sunt implicate și dezvoltă, așadar, numeroase evenimente menite să crească nivelul de trai al cetățenilor și să dezvolte turismul.

“La toate evenimentele pe care le organizăm în parteneriat cu Primăria și cu alte asociații, punem în valoare gastronomia autentică. Gospodinele din sat gătesc produse rurale. Mai avem Ziua Vărzarului, unde punem în evidență o plăcintă locală, cu urdă și mărar, care se face în special în preajma Rusaliilor, după care la Coasta Boacii Fest, tot așa, avem un brunch foarte apreciat. În august, Festivalul Brânzei și al Țuicii, unde sunt puși în evidență mulți producători ai zonei, muzica și dansurile din Rășinari. Facem turism și în curțile sătenilor, se fac degustări de brânzeturi în anumite locații mai neconvenționale, poate în șură veche, cu arhitectură tradițională, pensiunile din sat care organizează diferite gustări. Poate în viitor vom deschide și un punct gastronomic”, mai spune președintele Asociației Pensiunilor din Rășinari.

O plimbare prin satul lui Goga și Cioran te poartă în trecut. Până și porțile rășinărenilor au în ele istorii.

“Porțile din Rășinari sunt speciale, unele au un motiv al soarelui. Există și o rută a porților din Transilvania. Punem în evidență aceste porți foarte frumoase”, spune Carmen Ghidiu.

Cea mai veche casă din Rășinari are peste trei veacuri

Un popas alături de echipa proiectului am făcut și la cea mai veche casă din Rășinari, care datează de peste trei secole. Aceasta servește, în prezent, și activităților dedicate copiilor.

“E cea mai veche casă din Rășinari, are peste 300 de ani. A fost casa episcopilor, pentru că în secolul XVIII Rășinariul a fost gazda Mitropoliei Ortodoxe. Și Biserica Veche Sf Paraschiva a fost pictată și exterior, este autentică. La momentul respectiv, Biserica era văzută ca o catedrală a episcopilor.  Astăzi, Casa episcopilor este muzeu, iar în spatele casei, în anexă, se organizează în fiecare vară un cerc de pictură pe sticlă pentru copii. Se pictează icoane după un șablon, copiii sunt foarte entuziasmați, este o activitate plăcută pentru vară.  Pot participa atât copiii din sat, cât și copiii care vin la bunici, copiii turiștilor. Și la Centrul Cultural din centrul satului se organizează ateliere – de dans contemporan, concursuri de șah. Da, vara sunt activități extrașcolare pentru toate gusturile și pentru toate vârstele”, ne explică ghidul nostru.

O vedere de ansamblu și de pus la suflet

Cei care ajung prin Rășinari ar trebui să poposească, neapărat, și la punctul de belvedere. Aici, ai o privire de ansamblu a întregului sat. În plus, priveliște e conturată de o poartă, un simbol al titlului primit de Rășinari în 2022. Aceasta a fost realizată de artiști locali din Sibiu, cu materiale din Rășinari, cu lână și lemn dintr-o casp veche.

“Acest titlu a adus o vizibilitate foarte mare atât la nivel național, cât și internațional. Acum, satul este într-o Rețea unde sunt peste 130 de sate. Rețeaua ne ajută să schimbăm bune practici între noi, să legăm discuții pe diverse teme, întâlniri în general online. Ultima astfel de întâlnire a fost despre Inteligența Artificială și Turismul. E cumva și o certificare cum că lucrurile merg într-o direcție foarte bună”, spune Carmen Ghidiu.

Claudia Buidan, președintele Asociației ACT Sibiu: „Rășinariul este o poveste în sine!”

Proiectul care ne-a purtat pașii prin Rășinari – și va continua să o facă – se numește “Gusturi și Culori – Povești Locale Rășinărene”, fiind inițiat de Asociația ACT Sibiu. Acesta se află la prima ediție și este dedicat culturii și diversității gastronomice.

Claudia Buidan este manager de proiect și președintele Asociației ACT Sibiu.

“De curând, la una dintre filmările proiectului cultural-gastronomic ,,Gusturi și Culori”, am redescoperit Rășinariul! Este o poveste în sine! M-am îndrăgostit de acest frumos sat de pe Valea Ștezii a Mărginimii Sibiului! Ulițele sale înguste, casele apropiate, dar frumos aranjate, oamenii faini și gospodari, exact așa cum îi șade bine unui sat de munte, m-au cucerit pe loc și ireversibil!  Naratorul a avut rolul principal! Carmen Ghidiu, președintele Asociației Pensiunilor din Comuna Rășinari, povestitorul filmului nostru, ne-a purtat prin întreaga istorie a Rășinariului, de la arhitectura întortochiatelor străduțe, a frumoaselor case, la istoria bisericii din sat, la literatura și filozofia lui Goga și Cioran, până la Belvedere! Aici, ni s-a tăiat respirația! Din acest loc, am văzut, de sus, panoramic, întreg Rășinariul, în toată frumusețea și măreția lui!  Sigur nu întâmplător, dar, fără să știu ce aveam să descopăr la acest frumos sat al Mărginimii, am pus subtitlul proiectului  ,,Povești Locale Rășinărene”. Se potrivește perfect! Turismul local este bine dezvoltat aici!  Comunitatea, asociațiile și administrația locală sunt foarte implicate! Turiștii care ajung în județul Sibiu sau cei care vor să străbată țară noastră în lung și-n lat, români sau străini, nu trebuie să-și refuze ocazia de a vizita un sat frumos, curat, autentic și tradițional, din inima Ardealului”, a declarat aceasta, după vizita alături de Carmen Ghidiu în Rășinari.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.