Principalele obiective ale Legii 360/2023 sunt eliminarea inechităților din sistemul de pensii și adecvarea pensiilor mici, precum și asigurarea unei stabilități pe termen mediu și lung a sistemului public de pensii, transmite Dorel Aldea, director executiv al Casei de Pensii Sibiu. Potrivit acestuia, pentru un număr de 83.560 de beneficiari, pensia a fost majorată. Până la șase ghișee au fost deschise la Casa Județeană de Pensii, pentru a se evita aglomerarea.
„În județul Sibiu un număr de 99.254 dosare de pensie au fost recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360/2023. Dintre acestea 76.393 aparțin de Casa Județeană de Pensii Sibiu, iar 22.861 aparțin de Casa Locală de Pensii Mediaș. Pensionarii care au nelămuriri referitoare la deciziile de recalculare se pot adresa Casei Județene de Pensii Sibiu pentru informații și explicații suplimentare. Pentru a veni în întâmpinarea acestora și pentru a se evita aglomerarea ghișeelor la Casa Județeană de Pensii Sibiu au fost deschise un număr de 4 – 6 ghișee, în funcție de numărul beneficiarilor, suplimentar față de ghișeul de stabiliri pensii și ghișeul de relații cu publicul, care se ocupă doar de neclaritățile referitoare la deciziile de recalculare emise în conformitate cu prevederile Legii 360/2023. Pentru un număr de 83.560 beneficiari pensia a fost majorată. Dintre acestea 64.691 aparțin de Casa Județeană de Pensii Sibiu și au o creștere medie de 531 lei, iar 18.869 aparțin de Casa Locală de Pensii Mediaș și au o creștere medie de 501 lei. În urma recalculării pentru un număr de 15.694 beneficiari se va menține cuantumul aflat în plată, întrucât pensia recalculată este mai mică sau egală cu pensia aflată în plată, iar în cazul în care, în urma procesului de recalculare rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plăteşte pensia în cuantumul stabilit şi aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referinţă”, a spus Dorel Aldea.
Potrivit acestuia, cea mai mare diferență, din Județul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta beneficiază este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei. Cuantumurile menționate sunt brute, iar pensia este cuvenită și achitată, în temeiul Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (stabilită pe baza contributibității), iar beneficiarul a lucrat în mediul privat.
Începând cu 1 septembrie 2024, toți pensionarii beneficiari de indemnizație socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, dacă cuantumul rezultat în urma recalculării este în continuare mai mic decât 1281 lei.
Indemnizația de însoțitor primită de pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate va crește de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei. Această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate.
În prezent, indemnizația de însoțitor este calculată la 80% din punctul de pensie. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii aduce o îmbunătățire și prevede un calcul al indemnizației de 50% din valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
Nu se acordă puncte de stabilitate pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
„Constituie stagiu de cotizare contributiv – perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii. STAGII asimilate – perioadele pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuţii de asigurări sociale considerate prin prezenta lege echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi care se valorifică la stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile prezentei legi, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public. Exemplu de perioade asimilate: facultate, armată, pensie de invaliditate, concediu medical în perioada 01.04.2001 – 01.01.2006. STAGII necontributive: vechimea suplimentară acordată pentru perioadele realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă sau în condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001, șomajul anterior datei de 01.04.2001, plăți compensatorii, șomajul tehnic. Pentru stagiile asimilate și necontributive nu se acordă puncte de stabilitate”, mai informează Casa de Pensii Sibiu.