Principiul contributivității este cel corect pentru un sistem public de pensii sustenabil, care poate cuprinde dispoziții care să țină cont de situația particulară a unor categorii, precum nevăzătorii sau minerii care au lucrat în condiții extreme, scrie deputatul USR Marius Vulcan pe pagina oficială de Facebook.
Conform acestuia, deciziile de recalculare primite de sute de mii de seniori au generat incertitudine asupra modului în care a fost aplicată metodologia de calcul și mulți pensionari se întreabă, justificat, dacă acel calcul reflectă în mod real punctajul aferent.
„Colegii mei deputați din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială, Oana Țoiu și Cristian Seidler. sunt preocupați constant de situația seniorilor și au organizat marți 03.09.2024, la Palatul Parlamentului, cea de-a doua întâlnire dedicată lor: ,,Hai să vorbim despre pensii și un oraș prietenos cu vârstnicii” În urma discuțiilor și problemelor ridicate de participanți, USR vine în întâmpinarea pensionarilor care au neclarități asupra deciziei de recalculare, prin punerea la dispoziție a unui formular de cerere-tip prin care se solicită Caselor de Pensii să le remită buletinul de calcul în baza căruia a fost stabilită suma cuvenită ca pensie, pentru a verifica acuratețea punctajului acordat. Deputata Oana Țoiu a accentuat nevoia de dezbatere pe tema inechităților pe care noua lege a pensiilor le-a generat și adoptarea în regim de urgență a măsurilor legislative adecvate. Dialogul cu pensionarii a relevat nevoia unei linii telefonice dedicate lor, solicitare ce a fost adresată guvernului. USR oferă sprijin juridic pe tema pensiilor și susține soluții legislative pentru a asigura decență și echitate pentru seniori. Formularul cerere îl găsiți și aici: https://bit.ly/Solicitare-calcul-pensie„, scrie Marius Vulcan.