Circulația, deviată în zona centrală a Cisnădiei

De mâine, circulația va fi deviată în zona centrală a Cisnădiei.

Primăria Orașului Cisnădie anunță că „începând cu data de 16.09.2024, din cauza lucrărilor de demolare și construire pod peste pârâul Ursului de pe strada Cetății, precum și a lucrărilor de canalizare efectuate de către S.C. Apă Canal Sibiu S.A. în zona Piața Revoluției – centru, pentru înlocuirea unei porțiuni de conductă în zona cu piatră cubică, circulația va fi deviată”.

Conform autorităților locale, traficul va fi deviat astfel: Strada Măgurii: de la intersecția cu strada Băilor este permisă circulația doar riveranilor; Strada Cindrelu: de la intersecția cu strada Târgului (sens giratoriu) este permisă circulația doar riveranilor; Strada Cetății: este închisă de la intersecția cu strada unirii, până la intersecția cu strada Măgurii; În zona pieței agroalimentare, se va permite accesul din strada Unirii, iar ieșirea se va face în strada Unirii, semaforizat.

„Până la terminarea lucrărilor sus menționate, vor fi montate semne de circulație și semafor pentru fluidizarea circulației. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Primăriei Cisnădiei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.