Un nou Hub de Resurse Educaționale a fost inaugurat la SOS Satul Copiilor Cisnădie

Asociația SOS Satele Copiilor a inaugurat, la Cisnădie, Hubul de Resurse Educaționale, un nou spațiu destinat copiilor și tinerilor aflați în grija Asociației, realizat cu ajutorul fondurilor strânse prin participarea la Maratonul Internațional de la Sibiu.

Centrul multifuncțional a fost creat pentru a oferi oportunități educaționale și recreative, menite să sprijine dezvoltarea personală și profesională a celor 38 de copii și tineri care locuiesc în casele de tip familial, dar și a celor peste 200 de copii și tineri din cele 7 comunități din județul Sibiu, pe care organizația îi sprijină. Sprijinul nu se va limita aici, ci va fi constant pentru toți copiii care vor avea nevoie de ajutor și în viitor.

Noul hub va găzdui o varietate de activități formale și nonformale, precum ateliere de orientare vocațională, consiliere și dezvoltare personală, sprijin școlar, activități recreative și de timp liber, ședințe de psihoterapie, dar și sesiuni de dans, muzică, arte plastice și teatru. Ne propunem să oferim un mediu sigur și stimulativ în care copiii să poată explora, învăța și crește, atât la nivel local, cât și în toate programele SOS dezvoltate în țară.”, spune Mariana Rusu, Director Sucursala SOS Satele Copiilor Sibiu

Proiectul a fost posibil datorită fondurilor colectate prin participarea la Maratonul Internațional de la Sibiu. 178 de alergători de toate vârstele s-au înscris și au alergat pentru Hubul de Resurse Educaționale, la toate categoriile competiției, iar alți 122 de oameni au susținut cauza SOS Satele Copiilor. Suma totală colectată a fost de aproximativ 15.000 lei.

Prin intervenția și sprijinul oamenilor de bine, companiilor partenere și prin colaborarea cu autoritățile locale, copiii aflați în grija SOS Satele Copiilor primesc sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul maxim și pentru a avea un viitor mai bun.

Niciun copil nu ar trebui să crească singur.  

Peste 30 de ani SOS Satele Copiilor România – mii de familii ajutate, sute de tineri crescuți în casele familiale SOS la nivel național – peste 100.000 de beneficiari

De peste 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. La nivel național, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Centru de Tranzit), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale (Grădinițe SOS, SOS Planet After Schol, Tabăra SOS etc), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor implementează și programe dedicate familiilor din Ucraina.

Mai multe detalii despre programele SOS Satele Copiilor România: 

Website: sos-satelecopiilor.ro/

Facebook: facebook.com/SOSSateleCopiilor

Instagram: instagram.com/sos_satelecopiilor/

LinkedIn: linkedin.com/company/sos-satelecopiilor/mycompany/

Youtube: www.youtube.com/@SateleCopiilor

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.