Deputatul Constantin Șovăială, președintele Forța Dreptei Sibiu:
„Sibiul a avut mereu forța să aleagă între bine și rău, între supunere și democrație. Și la aceste alegeri, sibienii vor face diferența între partidele și candidații care doar vorbesc și cei care acționează în interesul oamenilor.
Așa cum ne știți, nu vom fi spectatori, ne vom implica maxim în alegerile prezidențiale și parlamentare. Nu lăsăm nimic la voia întâmplării.
Am organizat o primă ședință de lucru comună între Forța Dreptei și PMP.
La aceste alegeri, partidele de dreapta se unesc și vor ține piept atacurilor și minciunilor venite din partea celor două partide nocive pentru economia și viitorul României. Astfel, Forța Dreptei, PMP și Alternativa Dreapta au convenit deja că vor forma o alianță politică.
La întâlnirea de aseară au participat Ion Ariton, fost ministru al Economiei, și Radu Scutea, președintele Organizației județene a PMP.
În data de 6 octombrie vor avea loc Congresele celor trei formațiuni politice, ocazie cu care se va lansa și candidatura pentru funcția de președinte al României în persoana d-lui Ludovic Orban.
Avem deja un calendar clar al acțiunilor electorale în precampanie și campaniile care vor urma, despre etapa strângerii de semnături, comunicarea în cadrul Alianței și multe alte aspecte organizatorice.
Avem proiecte concrete pentru sibieni și oferim o alternativă puternică la un partid-stat care se anunță deja învingător.
Să nu își facă iluzii nimeni că rezultatele sunt stabilite deja. Doar românii, prin vot, vor stabili cine va fi președintele României și ce partide vor intra în Parlament!”