Asociația ACT Sibiu, susținătoare a Festivalului Armoniei de la Sadu: “O frumoasă întâlnire a copiilor, a dascălilor și a părinților!”

mm

Asociația ACT Sibiu a fost alături de micuții sădeni, duminică, zi în care au celebrat toamna în cadrul unor ateliere de creație menite să le stârnească creativitatea.

“Festivalul Armoniei – Atelierul Culorile Toamnei”, o frumoasă întâlnire a copiilor, a dascălilor și a părinților, duminică, în comuna Sadu! Armonia, creativitatea, pasiunea, talentul, dedicarea au fost motoarele acestui frumos proiect. Felicitări domnului primar Valentin Ivan și școlilor organizatoare, care au reușit, împreună, să dea viață unei astfel de inițiative cu scop educativ!”, a transmis Claudia Buidan, președintele Asociației ACT Sibiu.

Asociația ACT Sibiu a poposit, recent, în comuna Sadu, unde a “uneltit” câteva povești ale comunității, în cadrul proiectului “Gusturi și Culori – Povestea Meșelugarului Local”, promovând meșteri ce duc, printre altele, tradiția cusutul iilor și al pieptarelor, dar și a țesutului la război, mai departe, dincolo de timp.

Despre evenimentul de duminică, puteți citi mai pe larg AICI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *