Unde pot pleca sibienii, în luna lui Brumar

Toamna este în plină desfășurare, ultima lună a anotimpului fiind încă prielnică drumețiilor.

Luna lui Brumar îi așteaptă pe iubitorii muntelui cu excursii atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Pentru a-și pregăti din timp ieșirile, Anii Drumeției le pune la dispoziție celor care vor să se mai bucure de culorile toamnei, programul pe luna noiembrie.

Astfel, drumețiile încep sâmbătă, 2 noiembrie, când Anii Drumeției a pregătit o drumeție în familie la Coliba lui Nea Ion, pe traseul Rășinari – Vf. Fraga – Coliba lui Nea Ion – Vf. Plaiului – Valea Caselor – Rășinari, ghid Mihai Proca. Sâmbătă, 9 noiembrie micii montaniarzi sunt invitați la o tură în Munții Făgăraș, pe Valea Sâmbetei, la chilia Părintelui Arsenie Boca, alături de ghidul Radu Zaharie sau la o drumeție în Munții Cindrel, un circuit pe traseul Păltiniș – Muncel – Bătrâna – Păltiniș, ghid Catri Naicu. Duminică, 10 noiembrie sibienii pot alege între o drumeție la Boița, alături de ghidul Florin Ionescu și o drumeție în Munții Lotrului, pe Vârful Prejba, ghid Radu Zaharie. Sâmbătă, 16 noiembrie, sunt pregătite o drumeție în Munții Făgăraș, pe traseul Căldarea Șerbotei – Refugiul Scara – Măzgavurile – Vârful Șerbota, ghid Radu Zaharie, o drumeție pentru cei mici, spre Valea Hârtibaciului și apus de soare la Zorabia, ghid Nicoleta Ocneriu sau o tură de biciclete în familie, în Pădurea Gușterița, ghid Mihai Proca.

Drumeție la căsuța MGS și observarea păsărilor de apă, printre obiectivele excursiilor din noiembrie

Duminică, 17 noiembrie se organizează o drumeție la căsuța MGS: Rășinari – Prislop – Căsuța MGS – Valea Caselor – Rășinari, ghid Dumitru Troancă și o tură dedicată „micilor montaniarzi” în Munții Cindrel, la schitul Foltea și Poiana Soarelui, ghid Radu Zaharie. Sâmbătă, 23 noiembrie, este organizată o drumeție în care excursioniștii pot să învețe noțiunile de supraviețuire într-o drumeție în pădurile Hârtibaciului, Ilimbav – Poienița – Ilimbav, de la ghidul Catri Naicu sau pot merge într-o excursie spre Vârful Măgura și Căsuța din Munți, unde vor degusta bucatele autentice și berea locală, pe traseul Hidrocentrala Sadu I – Vârful Măgura – Tocile, ghid Nicoleta Ocneriu. De asemenea, pot alege o drumeție pe Via Transilvanica, de la Mediaș, la Bazna, cu oprire în cămara unui băznean, alături de ghidul Ioana Pătrășcoiu. Sâmbătă, 30 noiembrie, sunt organizate o drumeție în familie pentru observarea păsărilor de apă care iernează pe lacurile de la Mândra, Sibiu – Mândra – Sibiu, ghid Mihai Proca și într-o drumeție în Munții Cindrel, pe traseul Păltiniș – Oncești – MGS – Rășinari, alături de ghidul Radu Zaharie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.