Deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu:
O săptămână petrecută în mijlocul oamenilor. Săliște, Apoldu de Jos, Sibiu, participare la lansarea Programului de Guvernare PSD și Cârțișoara
Zi de zi suntem alături de sibieni. Am fost, luni, la târgul de la Săliște, unde zeci de comercianți locali își vând produsele tradiționale. Am fost bucuros sǎ văd cǎ toți apreciază politicile guvernului PSD în ceea ce privește sprijinul acordat de Ministerul Agriculturii fermierilor din România.
La Apoldu de Jos am participat la ceremonia de învestire a domnului primar Barbu Florin. Toate proiectele realizate în aceastǎ comunǎ în ultimii 4 ani i-au convins pe alegători cǎ Florin Barbu este omul în care pot avea încredere.
De asemenea, ne-am întâlnit și cu locuitorii din Sibiu, iar marea majoritate au apreciat măsurile guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu.
Pe de altă parte, am participat, la București, la lansarea Programului de Guvernare PSD, eveniment organizat la prima uzină electrică din București, Uzina Filaret, un loc ales deloc întâmplător, având în vedere prioritatea prezentată în programul nostru privind reindustrializarea României.
La Cârtișoara am participat, alături de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, la un eveniment care a reunit membrii PSD din toată zona. Fără îndoială, entuziasmul lor este unul care ne oferă încredere pentru perioada extrem de importantă care urmează, în care sibienii își vor alege reprezentanții în Parlament dar și Președintele României.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Sibiu
Executat de S.C. CONCEPT PARTNERS DAM S.R.L.
CUI mandatar financiar coordonator 11240017