De la cârma Spitalului CFR Sibiu, la biroul de parlamentar. Ștefania Șerban și bucuriile vieții sale

Ștefania Șerban, manager al Spitalului CFR Sibiu, se descrie drept un om empatic, care iubește frumosul și caută mereu să fie un om mai bun. Mai bun azi decât ieri, mai bun mâine decât azi. Din experiențele vieții de până acum, a învățat că fericirea nu are nimic de- a face cu materialul, cu obiectele pe care le poate pierde oricând. A învățat să prețuiască fiecare clipă a vieții și știe că, de regulă, primim ceea ce oferim.

Vrea să ofere bine comunității din care face parte și s-a înscris, acum, într-o nouă provocare: alegerile parlamentare. Ștefania Șerban candidează pentru un mandat în Camera Deputaților, din partea PSD Sibiu.

Pe Ștefania Șerban, sibienii o cunosc îndeosebi prin activitatea de marcă pe care o desfășoară la Spitalul CFR, o instituție recunoscută la nivel internațional.

Cu nostalgie și gândul spre anii de școală

Ștefania Șerban ne mărturisește că viața este un dar de la Dumnezeu și, așa cum spunea Nicolae Steinhardt, „…degeaba le-am avea pe toate: inteligență, cultură, istețime, supra-cultura, doctorate, supra-doctorate, dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari..doi bani nu facem.[..] și de am fi tobă de carte și de erudiție, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem pizmăreți, niste bădărani și niște răi la suflet”.

Managerul Spitalului CFR Sibiu s-a născut aici, în orașul de pe Cibin și își amintește cu nostalgie de anii de școală. A absolvit Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (fosta Școală Generală nr.6) și, în 1996, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sbiu, secția mate- fizică bilingv engleză.

S-a îndrăgostit de medicină și, astfel, a urmat cursurile Facultății din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, fiind licențiată în 2002.

„Am pornit pe acest drum nu neapărat din dorința de a fi medic într-un cabinet medical, ci din dorința de a cunoaște și înțelege omul și tainele ființei umane. Pentru că îmi plac provocările și caut mereu să cunosc lucruri noi, am lucrat o perioadă în cercetare, într-un consorțiu cu medici din Spitalul Fundeni și cercetători ai Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, având o mare dorință de a crea, de a construi, de a aduce ceva nou, benefic oamenilor. În 2007, am finalizat studiile postuniversitare de master în cadrul Academiei de Studii Economice București, care m-au ajutat în a înțelege și a învăța cum trebuie să fie un manager. Dar cea mai mare realizare a mea sunt copiii mei!”, povestește Ștefania Șerban.

Îmi plac actorii care îmi produc o emoție

Când nu e la Spital sau prinsă cu treburile politice, îi place să se refugieze în mici lumi ale filmului sau muzicii.

„Actori preferați nu am. Îmi plac actorii care, prin modul cum interpretează un anume rol, îmi produc emoție și o dorință de a revedea acel film sau piesă de teatru. La fel și cu muzica sau pictura, arta în general, care poate vindeca suflete”, spune Ștefania Șerban.

Am întrebat-o și unde se vede peste zece ani.

„Nu stiu unde și cum o să fiu peste zece ani, dar „nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi” – Goethe”, a răspuns aceasta.

Ștefania Șerban vrea să facă mai multe. Și știe că poate asta doar de la nivel central.

„Echipa PSD Sibiu  pentru Camera Deputaților și Senatul României este tânără, cu dorința de a asigura stabilitatea, echilibrul și de a continua proiectele bune pentru sibieni.  Facem politica bunului simț, a respectului și empatiei față de problemele sibienilor. Nu căutăm funcții, vrem doar să fim o voce puternică în Parlament și în Guvernul țării pentru sibieni!”, este mesajul Ștefaniei Șerban.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Sibiu

Executat de S.C. CONCEPT PARTNERS DAM S.R.L.

CUI mandatar financiar coordonator 11240017

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.