Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: „Sperăm să avem un rezultat pe măsura muncii noastre!”. PNL nu a dorit să facă declarații

Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, a declarat, după afișarea exit-poll-urilor, că nu va da vreo declarație privind rezultatele până nu se va număra și ultimul vot.

„Vreau să îi asigur pe toți locuitorii județului Sibiu care ne-au votat că o să fim foarte atenți în secțiile de vot. Avem echipe care monitorizează rezultatele din fiecare secție. O să numărăm fiecare vot, iar unde avem vreo suspiciune colegii noștri au obligația să semnaleze imediat. Până nu o să numărăm și ultimul vot, nu dăm nicio declarație. Sperăm să avem un rezultat pe măsura muncii noastre”, a spus Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu și candidat pentru Camera Deputaților.

La sediul PSD Sibiu, duminică seară, se aflau candidați ai PSD pentru parlamentare, dar și membri și simpatizanți ce urmăreau, pe un ecran mare, rezultatele voturilor.

La miezul nopții, PNL conduce în județul Sibiu, urmat de AUR, USR, PSD, SOS și POT. Până la ora 00.00, erau încărcate aproape 37% din procesele-verbale.

PNL Sibiu nu a făcut declarații duminică seară, Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, spunând că le va susține după aflarea rezultatelor oficiale. La sediul PNL Sibiu, duminică seară, se aflau, de asemenea, candidați pentru parlamentare. Aceștia urmăreau tăcuți rezultatele ce veneau din secții.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.