„Masa de Crăciun la Jina” revine și în acest an, cu cea de-a patra ediție. Evenimentul, dedicat sărbătorilor de iarnă, va avea loc duminică, 15 decembrie, de la ora 15, la Căminul Cultural din localitate.
Pe scenă vor evolua artiști precum: Adrian Neamțu și formația, Dumitru Stoicănescu, Ionuț Micu, Lena Miclăuș, Puiu Codreanu, Mirela Mănescu, Larisa Săndescu, Ioana Agârbicean, Iliuță de la Jina și Grupul Vocal Anghelos, împreună cu Traian Stoiță, artistul care va prezenta, de altfel, și evenimentul.
Proiectul este organizat de Primăria și Consiliul Local Jina, cu sprijinul Asociației Jinarilor de Pretutindeni. Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.