
În fiecare an, de Revelion, administrația locală sibiană le pregătește localnicilor și turiștilor un spectacol, astfel încât cei prezenți în Piața Mare să treacă în Noul An pe ritmuri de pop sau rock. Revelionul 2024-2025 îi aduce pe scena amplasată în centrul orașului pe Bosquito și Funkydrop.
Ce alternative au sibienii care preferă alți artiști în orașele aflate la maxim două ore de mers de la Sibiu? La Cluj-Napoca, în noaptea dintre ani vor urca pe scena din Piața Unirii Remakers de la ora 22.00, trupa clujeană HARA va cânta de la ora 23.00, la miezul nopții va fi un spectacol de drone și lumini, iar după un concert Aurel Tămaș.
La Râmnicu Vâlcea de la ora 22.20, pe scena din Scuarul Mircea cel Bătrân vor evolua Cabron și Andreea Bănică, iar la miezul nopții va fi organizat un foc de artificii.
Tot la aproximativ două ore de mers cu mașina din Sibiu, la Târgu-Mureș, în noaptea dintre ani vor cânta în Piața Victoriei trupa Iarmarok, 4S Street și Akcent&Band.
Ceva mai aproape, la puțin peste o oră de rulat pe autostradă, la Deva, pe scena amplasată în Piața Unirii, vor evolua „The Story”, „Vremuri”, „Quas” și Antonia.