VIDEO| Ocnerii vor avea, până la sfârșitul lunii mai, un Centru Cultural nou. Investiții de aproape 20 de milioane lei

Primăvara acesta aduce un nou Centru Cultural în Ocna Sibiului! Lucrările de reabilitare se apropie de finalizare, iar administrația locală estimează că, până la finalul lunii mai, acesta va fi inaugurat.

Lucrările sunt finalizate în proporție de 80%, în această perioadă efectuându-se finisajele interioare, amplasarea instalațiilor și amenajarea curții.

„Un oraș precum Ocna Sibiului unde se păstrează atâtea tradiții, are nevoie de un spațiu în care comunitatea să își trăiască viața culturală. Mărturisesc, proiectul de reabilitare a Casei de Cultură a fost unul dificil, cu multe piedici, din păcate inclusiv ale unor consilieri locali care au pus orgoliile politice mai presus de interesul ocnerilor. Locuitorii orașului merită să participe la acte culturale sub formă de spectacole de muzică, de dans, piese de teatru, să poată împrumuta cărți de la bibliotecă, să se implice în activități cultural-recreative ce vor fi organizate în acest spațiu. Cred că aceasta este una dintre investițiile importante ale ultimilor ani și sunt convins că ea va fi apreciată de comunitate, de ocnerii care au nevoie de o viață culturală activă și de divertisment”, a declarat, pentru Sibiul Azi, Claudiu Predescu, primarul orașului Ocna Sibiului.


Investiția a costat 19.502.190, 80 cu TVA inclus, fiind posibilă prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 – axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii; Obiectivul specific 13.1 – Îmbunătățirea calității vieții populației în oralele mici și mijlocii din România. Contractul de finanțare a fost semnat în mai 2019, iar în august 2024 administrația a realizat un nou contract de refinanțare pentru a continua proiectul.

Cum va fi noul Centru Cultural

Proiectul „Extindere, reabilitare, dotare Centru Cultural și îmbunătățirea spațiilor publice urbane” a presupus, de fapt, extinderea, modernizarea și reabilitarea Centrului Cultural existent (14.129.340,66 lei cu TVA) și reabilitarea străzilor (5.372.850,14 lei cu TVA) Băilor, De Mijloc, Avram Iancu și Piața Traian (acestea fiind finalizate).

Noul Centru Cultural din Piața Traian va avea o sală de spectacole cu 188 de locuri la parter și 87 de locuri în loje și supantă. De altfel, va dispune de garderobă și spații anexe destinate artiștilor (vestiare, grupuri sanitare, cabine).

Centrul Cultural din Ocna Sibiului va avea și un frumos foaier de primire, unde se pot organiza, de asemenea, evenimente, o sală de activități pentru copii și tineret, un birou pentru personal administrativ, lift – inclusiv pentru persoane cu dizabilități, adăpost pentru protecția civilă la subsol, spații expoziționale, sală de lectură și mediatecă.

Curtea interioară va fi, de asemenea, în această perioadă, reabilitată, fiind amenajate și câteva locuri de parcare.

Vechiul Centru Cultural din Ocna Sibiului s-a prăbușit într-o noapte, în 2009. În acea perioadă, acolo funcționa biblioteca.

Lucrări în desfășurare:

Cum arăta după prăbușire:

Înainte de a se prăbuși:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.