Mircea Orlățan, primarul Cisnădiei, acuză vechea administrație și prejudicii de aproape 1 milion de euro

Mircea Orlățan, primarul orașului Cisnădie, acuză vechea administrație de prejudicii de aproape 1 milion de aur. Mai mult decât atât, spune că Gheorghe Huja a fost amendat pentru încălcarea legii.

Redăm integral mesajul din online:

„Joi, a avut loc ultima ședință de Consiliul Local Cisnădie care nu a fost transmisă live. Dorința noastră, a domnului primar Mircea Orlățan, este ca toate ședințele de Consiliu Local să fie transmise în direct, pentru ca toți cetățenii orașului nostru să le poată urmări.
Din acest motiv, s-a decis ca, de-acum înainte, fără excepție:

  • Ședințele de CL să fie transmise pe internet în timpul desfășurării ( live), se înregistrează și se fac publice pe site-ul Primarie Cisnădie sau pe alte platforme care aparțin Primăriei Cisnadie, iar înregistrarea acestora să fie disponibilă ulterior pe canalul de YouTube.al Primăriei.
  • Ședințele CL și ale comisiilor de specialitate să se desfășoare atât în format fizic, cât și online, așa cum trebuie să întâmple în secolul 21.
    Dl. Primar Mircea Orlatan a adus la cunoștință CL Cisnădie următoarele informații:
  • Faptul că Orașul Cisnădie a plătit nejustificat cca. 1.000.000 KW în ultimii 4 ani pentru un post de transformare, ceea ce înseamnă un prejudiciu adus în sarcina comunității Orașului Cisnădie de peste 200.000 euro, prejudiciu cauzat din neglijența fostei conduceri a administrației publice locale.
  • În urma celor constate, dl. primar Mircea Orlățan a dispus demararea procedurii de recuperare/compensare a prejudiciului.
  • Lucrările de iluminat public pe străzile Sibiului, Șelimbărului, Unirii au fost executate cu nerespectarea proiectului tehnic, încalcând flagrant normele legale în vigoare.
  • Aceste lucrari executate deficitar pun în pericol siguranța cetățenilor, existând posibilitatea de electrocutare la o simpla atingere a stâlpilor.
  • În urma celor constatate, dl. primar Mircea Orlatan a dispus persoanelor responsabile de execuția acestor lucrări să remedieze deficiențele constatate și pe cheltuiala beneficiarului lucrărilor.
  • Pista de biciclete dintre Sibiu și Cisnădie (partea rămasă – între râul Seviș și Cisnădie) a fost construită fără respectarea legislației în vigoare. În lipsa dovezii unui drept real de proprietate, practic toata lucrarea a fost realizată pe terenurile altor persoane și nu pe terenul Orașului Cisnădie. Pentru aceste motive, autorizațiile de construire au fost anulate, iar fostul primar Huja Gheorghe a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 10.000 lei pentru incalcarea art. 7 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de construcții.
  • În acest caz, prejudiciul adus orașului este de cca 750.000 euro.
  • În urma celor constatate, dl. primar Mircea Orlățan va depune toate diligențele legale pentru recuperarea prejudiciilor aduse orașului Cisnădie, totodată a dispus persoanelor abilitate din cadrul cabinetului primarului să acționeze cu celeritate în vederea demarării procedurii privind recuperarea prejudiciilor, cât și pentru tragerea la răspundere a celor care și-au batut joc de banii cetățenilor Orașului Cisnădie”.
Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.