Ateliere de pictură pe lemn și cahle, decoruri florale și obiecte tradiționale, la Casa Artelor

Continuă atelierele de creație la Casa Artelor! Lemnul, lutul, decorurile și fibrele naturale vor fi de folos în cadrul unor activități derulate în fiecare si de joi din lună la Casa Artelor de Muzeul ASTRA.

„Explorăm împreună cu voi lemnul, lutul, decorurile și fibrele naturale! Cum? În diverse activități creative! Începem luna februarie cu atelierul de pictură pe lemn – decoruri florale și obiecte tradiționale și atelierul de pictură cahle cu descoperirea meșteșugului de fabricare manuală a cahlelor”, a transmis Muzeul ASTRA.
În 6 și 20 februarie au loc ateliere dedicate decorurilor florale și obiectelor tradiționale, iar în 14 și 27 februarie menite să sublinieze meșteșugul cahlelor.

Ele vor avea loc între orele 10.30 – 16.

Taxa de participare la atelier este de 15 lei/elev.

Informații și programări se efectuează la numărul de telefon: 0751 166 529, de luni până vineri, între orele 10-15.

Din februarie, Expoziția “Făurind Transilvania. Oameni și meșteșuguri” de la Casa Artelor va găzdui o serie de activități destinate elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal sub titulatura „Atelierele de joi” la Casa Artelor – Centrul de activitati si resurse regionale. Aceste activități îmbină într-un mod creativ și ludic vizitarea ghidată a expoziției cu partea practică, transmit cei de la Muzeul ASTRA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.