
Deputatul USR Adrian Echert a reacționat în urma protestului de aseară din Capitală, când violența și-a spus cuvântul.
Acesta este de părere că „furia din stradă nu e doar despre un candidat invalidat”.
„E despre ani de dezamăgiri, despre oameni care nu mai cred în nimic, despre o țară care își pierde direcția. Și nu-i putem condamna că sunt furioși. Dar România nu trebuie să fie a celor care urlă mai tare, a celor care seamănă ură și haos. Trebuie să fie a celor care vor să o construiască, a celor care cred că încă mai avem o șansă. Acest extremism nu mai e despre revoltă, e otravă. Nu mai este vorba despre schimbare, ci despre distrugere. Iar România nu-și mai permite să fie sacrificată pe altarul urii”, a transmis Echert.