
Raluca Turcan, deputat și președintă a PNL Sibiu, s-a aflat astăzi în vizită în Târnava.
„Târnava, comuna în care modernizarea începe abia în 2025! Iar dezvoltarea este posibilă pentru că, în sfârșit, comunitatea a ales să-și schimbe primarul și să aducă la conducerea comunei oameni care știu și înțeleg că dezvoltarea înseamnă muncă, fonduri, echipă, viziune. Mihai Feisan, noul primar, este omul pe care comunitatea îl cunoaște pentru că a salvat vieți și a fost aproape de oamenii în nevoie”, a spus Turcan.
Deputatul sibian afirmă că acum, în Târnava, este nevoie de apă, canalizare și infrastructură, clădiri renovate.
„De când a fost aleasă noua conducere, proiectele pentru anvelopare termică și reabilitare au fost deja făcute, iar administrația caută să acceseze noi surse de finanțare pentru consolidarea sau îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Pentru drumuri mai bune, dispensar nou, pentru susținerea agricultorilor din comună, pentru apă! Sunt tare mândră de colegii mei proaspăt aleși și îmi doresc să reușesc să-i sprijin în proiecte”, a mai spus Raluca Turcan.















