Sadu vrea să facă trasee de mountain bike și să organizeze competiții

Sadu vrea să se dezvolte din ce în ce mai mult din punct de vedere turistic. Primarul Valentin Ivan a precizat, într-un interviu acordat Sibiul Azi, că dorește să creeze inclusiv trasee de mountain bike.


„Ne dorim să facem un parteneriat foarte solid cu asociația de profil care să ne asigure suportul logistic și tehnic pentru organizarea a cel puțin unei competiții de gen aici. Bineînțeles, aceasta să ne asigure suportul permanent pentru a aduce turiștii care sunt dornici de a se plimba pe plaiurile munților Văii Sadului pe biciclete. Astăzi este cel mai prietenos sport și noi ne dorim ca noi să devenim un pol de dezvoltare pe sensul acesta, cu o ofertă foarte generoasă din punctul de vedere al zestrei naturale pe care Dumnezeu ne-a dat-o”, a spus primarul comunei Sadu, Valentin Ivan.

Printre planurile de viitor privind dezvoltarea turistică s-ar număra și deschiderea unui complex de tip ștrand.

„Ne gândim foarte serios să intrăm într-un parteneriat privat pentru realizarea unui obiectiv de genul acesta pe Valea Sadului. Să vedem cine ne va oferta. Noi punem un hectar la dispoziție”, a adăugat primarul comunei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.