
Teatrul pentru Copii și Tineret “Gong” din Sibiu caută colaborator pe o perioadă determinată de șase luni.
“Căutăm un coleg entuziasmat și curios, o persoană flexibilă, cu aptitudini excelente de planificare și mediere, dar mai ales cu solide cunoștințe în operarea unui PC și a programelor Microsoft Office”, transmit reprezentanții Teatrului.
Conform acestora, poziția de coordonator educațional presupune promovarea evenimentelor teatrale în rândul elevilor de liceu, propunerea de teme pentru atelierele de creație destinate copiilor și adolescenților și coordonarea de acțiuni culturale.
Pentru selecția la interviu, cei interesați sunt rugați să își trimită CV-ul însoțit de o fotografie portret și o scrisoare de intenție la secretariat@teatrulgong.ro până în data de 11 aprilie.
Poziția are statut de colaborator (nu angajat cu contract individual de muncă), iar contractul este pe perioadă determinată de 6 luni de zile cu posibilitatea de prelungire.