Primarul din Marpod vrea să aducă mocănița și în comuna sa

Sebastian Dotcoș, primarul din Marpod, a spus că face demersuri pentru ca mocănița de pe Valea Hârtibaciului să tranziteze și comuna sa. Asta ar putea crește turismul în Marpod și revitaliza comuna în acest plan.

În prezent, mocănița circulă doar până la Hosman, iar Dotcoș dorește să extindă traseul pentru ca ea să ajungă și pe teritoriul Marpodului.


“Încercăm să aducem mocănița și în UAT Marpod. Calea ferată a mocăniței traversează comuna, dar momentan ajunge doar până la Hosman. Dorința mea este ca până la finalizarea mandatului mocănița să ajungă și în UAT Marpod. Am avut discuții cu Prietenii Mocăniței și i-am asigurat de tot sprijinul nostru. Putem ajuta cu orice e nevoie! Am avut discuții și cu oameni de afaceri care vor să se implice în acest proiect și să ajute la refacerea căii ferate “ spus Sebastian Dotcoș, primarul comunei Marpod.


Mocănița de pe Valea Hârtibaciului a devenit un brand pentru județul Sibiu.


Din cei 64 de kilometri de cale ferată de mocăniță de pe Valea Hârtibaciului, până acum au fost repuși în funcțiune de către voluntari cei șapte kilometri dintre gările Hosman și Cornățel. Pe aceștia, Asociația Prietenii Mocăniței organizează regulat curse cu tren diesel, iar ocazional curse cu tren cu abur, se arată pe site-ul oficial al Asociației “Prietenii Mocăniței”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.