
Raluca Turcan, deputat și fost ministru al Culturii, a vizitat zilele trecute expoziția de la Brukenthal, dedicată sculptorului Constantin Brâncuși.
“Înainte cu un an de celebrarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, MNB reușește să ofere sibienilor ocazia unei expoziții extraordinare, organizată în jurul unei capodopere: sculptura „Cap de copil”. Prezența la Sibiu a celebrului «L’Enfant» este o reală performanță, însă organizarea întregii expoziții din fonduri private, atrase, merită felicitări suplimentare! Echipa MNB a dovedit încă o dată un nivel de profesionalism , de altfel evident publicului, dar încă ceva mai rar intre instituțiile statului: câștigarea încrederii proprietarilor de colecții private și a sponsorilor. Felicitări, Muzeul Național Brukenthal!”, a transmis Turcan.
În avanpremiera Anului Brâncuși 2026, când se vor celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, Muzeul Național “Brukenthal” a deschis o expoziție dedicată acestuia. Primul bust de copil sculptat de Brâncuși este expus, pentru prima dată în Transilvania și la Sibiu.
Expoziția poate fi vizitată de azi până pe data de 27 aprilie, cu excepția câtorva zile din jurul Sărbătorilor Pascale.
Ea cuprinde și diferite piese din colecția Primăriei Municipiului Târgu Jiu și din colecțiile private: Alexandru Bârsan, Emilian Radu, George Șerban.
Expoziția este organizată în exclusivitate cu sprijinul financiar: Moara Cibin, Jidvei, Dumitru Beschiu, Promenada Sibiu și Bilstein.


