
Deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu:
“Le doresc tuturor sibienilor să fie protejați de Sfântul Gheorghe și să iasă biruitori din toate încercările vieții!
”La mulți ani” celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe!
Mă bucur că bisericile din România sunt pline, în zi de sărbătoare și nu numai, de oameni care aduc mulțumire lui Dumnezeu, spre deosebire de cele din afara granițelor, care, poate sunt mai mari și mai aspectuoase, dar sunt goale sau au devenit simple muzee.
Acesta este și meritul Înalt Prea Sfințitului Laurențiu Streza, care susține unitatea Bisericii Ortodoxe Române. Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost plină și la Vecernia Sfintelor Paști, slujbă oficiată de IPS Laurențiu Streza și preoți din municipiul Sibiu.
Este meritul Bisericii Ortodoxe Române, care are mulți preoți devotați, așa cum este părintele Mihai Petian, care a reușit renovarea a două biserici și ridicarea altor două. Ultima ctitorie se află pe strada Oncești, din cartierul Vasile Aaron, unde am participat, astăzi, la slujba săvârșită în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință”.











