„Rabla” revine la mijlocul lui mai. Nicu Ștefănuță: „Scrieți-le primarilor voștri și spuneți-le că puteți cumpăra un autobuz școlar nou!”

mm

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță atrage atenția asupra unuia dintre cele mai de succes programe din România. “Rabla” revine la mijlocul lunii mai cu aproape 50% mai mulți bani față de anul precedent, în total peste 1,4 miliarde de lei. Conform europarlamentarului sibian, printre principalele modificări ale programului din acest an se numără finanțări mai mari pentru ecotichetele destinate mașinilor electrice, dar și o platformă de înscriere în care cetățenii români pot primi voucherul și elimină astfel intermediarii.

“În cei 20 de ani de existență a programului, au fost casate peste 1 milion de autovehicule. Totodată, România și-a luat angajamentul prin PNRR să scoată din circulație 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani, până în 2026”, spune Ștefănuță.

Acesta explică faptul că, potrivit Ghidului de Finanțare, cuantumul ecotichetului a fost stabilit în felul următor:  10.000 lei (aproximativ 2.000 de euro) pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete;  12.000 lei (aproximativ 2.400 de euro) pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 15.000 lei (aproximativ 3.000 de euro) pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;  37.000 lei (aproximativ 7.400 de euro) pentru un autovehicul nou 100% electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 120.000 lei (aproximativ 24.000 de euro) pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau 100% electric, în cazul instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale.

Cei care vor să se înscrie în noul program Rabla vor trebui să completeze o cerere, în aplicația informatică gestionată de Administrația Fondului de Mediu, și să încarce toate documentele necesare, inclusiv cele care fac dovadă casării unui autovehicul. Persoanele fizice pot solicita maximum 2 ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, câte unul pentru fiecare autovehicul nou ce urmează a fi achiziționat.

“Aș vrea să atrag atenția cu privire la cei 24.000 de euro pe care îi pot accesa UAT-urile și instituțiile publice! Acestea pot solicita un număr de maximum 25 de ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, fără a fi necesară casarea unui autovehicul uzat.  Suma aceasta, chiar dacă nu este suficientă, este un imbold important pentru achiziționarea flotei din mediul rural de autobuze școlare, pentru transport public special sau transport public în comun care să asigure o mai mare mobilitate în urbanul mic și în mediul rural. Totodată, cum multe localități au accesat fonduri europene pentru finanțarea parcurilor fotovoltaice și a stațiilor de încarcare electrică, achiziționarea unui microbuz școlar verde ar fi amortizată mult mai ușor pe termen mediu.  Așadar, scrieți-le primarilor voștri și spuneți-le că puteți cumpăra un autobuz școlar nou prin „Programul Rabla 2025”!”, transmite Nicu Ștefănuță.

Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Comisia pentru Sănătate Publică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *