2025, anul investițiilor la Marpod. Ce proiecte sunt în derulare în comună și care sunt planurile de viitor ale autorităților

Ambiția de a le face locuitorilor comunei Marpod un trai mai bun, în care toate nevoile lor să fie satisfăcute, îl conduce pe primarul Sebastian Dotcoș în demersurile sale. Acesta a declarat, într-un interviu acordat Sibiul Azi, că 2025 este un an al proiectelor: de la construcția unui centru de deșeuri cu aport voluntar, până la proiecte privind eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale din Marpod și a Căminului Cultural, dar și alte programe menite să îmbunătățească serviciile comunității.

Sebastian Dotcoș este un primar tânăr și privește orice linie de finanțare deschisă ca pe o nouă oportunitate. Deși nu are un buget generos pentru anul 2025, mărturisește că se va descurca, iar unul dintre secretele dezvoltării unei comunități o reprezintă fondurile guvernamentale și europene.

Anul 2024 a fost, de asemenea, unul al investițiilor. Printre marile proiecte s-au numărat finalizarea centurii ocolitoare a Marpodului, a două parcuri, renovarea clădirii Căminului Cultural din Ilimbav și a interioarelor Școlii Gimnaziale din Marpod. De altfel, unitatea de învățământ s-a înnoit și cu echipamente IT de ultimă generație, astfel că elevii se simt, la sat, mai ceva ca la oraș. Au, printre altele, table smart, sisteme audio, de scanare, laptopuri și imprimante smart în fiecare sală de clasă.

În urmă cu aproape trei săptămâni, Dotcoș a semnat și contractul de execuție pentru eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale, presupunând lucrări de anvelopare, schimbare a ușilor și geamurilor, refacerea șarpantei și amplasarea de panouri solare.

Clădirea Școlii este veche, de prin anii ’50-’’60, iar până acum nu s-au efectuat reparații capitale.

Investițiile în educație sunt o prioritate pentru autoritățile locale, mai ales că populația este într-o ușoară creștere, în Marpod. “De exemplu, anul acesta avem două grupe la grădiniță. Până acum, a fost doar una. Ne așteptăm ca în anii următori, pe un termen mediu spre lung, și populația să crească, pentru că avem anumite proiecte de dezvoltare, inclusive menite să aducă înapoi oamenii care au plecat din comună”, a spus Sebastian Dotcoș.

În acest context, gândește și un proiect în care să dezvolte un cartier nou de case. Acolo, se vor vinde parcele de câteva sute de metri pătrați, la prețuri accesibile. “Le vom vinde strict persoanelor care se vor  muta în Marpod și probabil va fi o condiție potrivit căreia cel puțin zece ani să nu vândă casa. Acest proiect va cuprinde două tipuri de construcții: un proiect mai generos pentru persoanele care își doresc o casă mai mare și au posibililități financiare și un proiect mai simplu, mai accesibil”, a explicat primarul comunei Marpod.

În ultima vreme, în Marpod s-au mutat și bucureșteni, austrieci sau germani. “Au ajuns aici prin recomandări sau în concedii și s-au îndrăgostit de Marpod, de peisaje”, a adăugat Dotcoș.

La ultimul recensământ, cel din 2021, erau 982 de localnici în Marpod, iar conform INS-ului – arată primarul – în 2024 erau 1.016 de oameni cu reședință aici.

Medic bine pregătit

Comuna a dezvoltat numeroase servicii utile cetățenilor. A investit inclusiv la capitolul “Sănătate”. Autoritățile locale au contactat un medic care să fie patru zile pe săptămână în slujba marpozenilor, respectiv de luni până joi. Miercurea, ajunge și la Ilimbav, pentru ca cetățenii de aici să nu mai fie nevoiți să fie puși pe drumuri până la Marpod pentru a-și rezolva problemele medicale.

Autoritățile locale i-au pus la dispoziție și transport pentru medicul care este din Sibiu.

De fapt, mijlocul de transport servește inclusiv tuturor elevilor din Marpod care fac naveta în municipiu pentru studii.

“Avem un proiect social prin care îi sprijinim pe tinerii care vor să continue studiile liceale. Sunt elevi care nu au posibilități să rămână în Sibiu sau să facă naveta. Fiindcă Marpodul nu este la drumul principal, nu avem niciun autobuz la oră rezonabilă. Am decis să investim și să punem la dispoziție microbuzul școlar. Noi achităm toate costurile de transport și în fiecare dimineață microbuzul pleacă cu elevi din Marpod în jur de ora 7 până în Sibiu, în Broscărie. De acolo, fiecare copil își ia autobuzul către liceu. La întoarcere, microbuzul pleacă în jur de ora 15. Bineînțeles, depinde cum au copiii ore. Ei și-au creat un grup de WhatsApp și fiecare spune până la ce oră are cursuri. Nu poți să pui un copil care se trezește la 4.30 dimineața, pleacă cu autobuzul la 5 spre Sibiu și se întoarce la 4 după amiaza să învețe, că n-are cum”, a povestit Sebastian Dotcoș, care a implementat acest proiect din 2022.

În prezent, se optează pentru microbuzul electric, primit în cadrul proiectului realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu.

O comună mai curată

Pentru că autoritățile locale își doresc o comună cât mai curate, ele au în derulare și proiecte ce privesc asfaltări ale intrărilor și ieșirilor din hotare.

“Încercăm să nu mai avem probleme cu mizeria. Betonăm intrările și ieșirile din hotar pe lungime de 70, 80, 120 de metri, în funcție de necesități. Am început acest proces anul trecut și îl continuăm și în 2025. Am discutat și cu producătorii agricoli pentru a folosi, cât se poate, zonele deja betonate”, a spus Dotcoș.

Excedent din vânzările terenurilor de pășunat

Sebastian Dotcoș mărturisește că se concentrează acum pe proiectele pe care le-a început, dar ține ochii deschiși către noi linii de finanțare pentru a dezvolta alte investiții.

Comuna nu a început cu un buget pe zero, pentru că a avut un excedent consistent.

“Noi avem încă bani proveniți din vânzarea terenurilor pentru pășunat din 2022. În acel an, riscam să nu avem bani pentru cofinanțarea unor proiecte. Altă metodă de finanțare nu exista decât creditul, care nu era neapărat o idee foarte bună”, a spus Dotcoș.

Despre proiectele comunei Marpod am mai amintit și aici:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.