
Cetatea Slimnic, un simbol al istoriei, este în ruină. Construită în secolul al XIV-lea, figurează pe lista monumentelor istorice încă din anul 2010. Este în proprietatea Consistoriului Districtual Evanghelic CA Sibiu, iar, recent, deputatul sibian Raluca Turcan a tras un semnal de alarmă cu privire la reabilitarea de urgență a Cetății. Sibiul Azi a cerut un punct de vedere Consistoriului, care a răspuns că este deschis la dialog, în vederea identificării unor soluții bune pentru ca Cetatea să fie repusă în valoare.
În inima Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de Sibiu, se află Cetatea Slimnic, o bijuterie gotică începută în secolul al XIV-lea. Deși timpul și istoria i-au șlefuit contururile, ea încă mai stă în picioare, martoră tăcută a secolelor care au trecut peste ea. Dar astăzi, cel mai mare pericol nu mai este trecerea vremii, ci incapacitatea oamenilor de a colabora, se arăta într-un mesaj al Ralucăi Turcan, care a vizitat obiectivul turistic din Slimnic.
“Cetatea de la Slimnic – când încăpățânarea omoară patrimoniul… Cetatea este de o valoare istorică și arhitecturală incomensurabilă. A fost ridicată pentru a apăra comunitatea sașilor din zonă, iar ruinele sale au un farmec aparte care atrage turiști, istorici și fotografi. Cetatea nu este în proprietatea statului și este nevoie doar ca proprietarul să colaboreze cu autoritățile locale sau cu ONG-urile pentru a o salva. Încercările repetate de restaurare au fost blocate de refuzuri. Și e păcat, căci timpul trece iremediabil peste acest excepțional obiectiv de patrimoniu. Monumentul se degradează pe zi ce trece. Un acoperiș prăbușit, ziduri care se surpă, vegetație care înghite totul. Și nimeni nu poate interveni legal. Cetatea Slimnic nu moare din lipsă de fonduri sau din nepăsarea autorităților. Ea riscă să dispară din orgoliu și lipsă de dialog. Un monument ca acesta aparține, simbolic, întregii națiuni. A-l lăsa să piară înseamnă să ne pierdem o parte din identitate. Poate că acum e timpul ca oamenii să înțeleagă că patrimoniul nu e o moștenire privată, ci o responsabilitate comună”, transmite Turcan.
Ce spune Consistoriul
Cetatea Slimnic se află în proprietatea Consistoriului Districtual Evanghelic Sibiu. Sibiul Azi a cerut un punct de vedere cu privire posibilitatea reabilitării Cetății.
“Consistoriul Districtual Evanghelic CA Sibiu, în calitate de reprezentant statuar al Parohiei Evanghelice CA Slimnic, titularul dreptului de proprietate asupra Cetății Slimnicului, privim cu bucurie faptul că situația trezește interes la nivelul reprezentanților electoratului sibian în Parlamentul României, ocazie cu care ne exprimăm deschiderea totală față de un dialog constructiv care să se finalizeze cu găsirea surselor de finanțare ori asoeciere în vederea reabilitării monumentului. Este de subliniat faptul că, în anii trecuți, am încercat accesarea de fonduri în vederea reabilitării obiectivului, însă nu am întrunit condițiile de calificare. S-a încercat chiar și un parteneriat tripartit cu un ONG și autoritățile locale, parteneriat care nu a putut fi finalizat din punctul de vedere al impedimentelor de ordin legal, referindu-ne aici la gesiunea fondurilor ce urmau a fi accesate, care ar fi trebuit fi realizată de către noi, în raport cu pretențiile ONG-ului, care ar fi participat cu fonduri proprii consistente. Lansăm pe această cale o invitație la dialog, adresată în special autorităților publice județene, dar și altor autorități publice centrale, ONG-uri etc, în vederea găsirii resurselor și modalităților viabile pentru reabilitarea Cetății Slimnicului”, a transmis, pentru Sibiul Azi. Pr. Heinz-Dietrich Halter, decan districtual.