
Sibiul Azi a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului Culturii, cu privire la decizia de a-l schimba pe Alexandru Chituță din funcția de manager interimar al Muzeului Național Brukenthal.
Răspunsul nu este tocmai clar, explicându-se, de fapt, că mandatul lui Chituță a expirat și că Raluca Teodorescu se încadrează pentru această funcție.
Redăm integral răspunsul Ministerului Culturii:
„Având în vedere solicitarea dumneavoastră înregistrată la Ministerul Culturii sub nr. 898/SJCC/06.05.2025, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:
Contractul de management în baza căruia domnul Alexandru-Constantin Chituță a asigurat conducerea interimară a Muzeului Național „Brukenthal” a expirat în data de 05.05.2025.
Doamna Maria-Raluca Teodorescu a fost desemnată să asigure conducerea interimară a Muzeului Național „Brukenthal” pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice, începând cu data de 06.05.2025. Este licențiată în istorie, a absolvit un master în protejarea și valorificarea patrimoniului istoric și, totodată, deține titlul de doctor în istorie. De asemenea, este arheolog expert, înregistrat în Registrul Arheologilor din România, fiind și membru în Comisia Națională de Arheologie, precum şi lector asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
La data numirii în funcția de manager interimar al Muzeului Național „Brukenthal”, doamna Maria-Raluca Teodorescu deținea funcția de director al Direcției Muzeul de Istorie și Istorie Naturală din cadrul muzeului. Anterior, a ocupat funcția de şef secție al Secției Muzeul de Istorie Casa Altemberger”.
Dr. Alexandru Constantin Chituță și-a preluat postul din instituție, cf. organigramei – Director Expoziții, Proiecte culturale, Marketing, Digitizare și Mass-Media.
Alexandru Chituță a declarat: ” Îi anunț pe toți prietenii că sunt foarte bine. Liber! Fără griji! Am învățat că nu trebuie să stai cu capul plecat! Trebuie să muncești să te dedici instituției și spui întotdeauna superiorului problemele. Dacă nu înțelege domeniul, dacă nu înțelege problemele atunci este complicat. Eu rămân acum în Brukenthal! Însă Muzeul Național Brukenthal nu va putea niciodată să se dezvolte cât timp alții au alte gânduri ascunse ce țin de câștig. Voi revenii cu detalii! Până atunci avem o situație foasrte interesantă în România, și ne privește pe fiecare dintre noi!”.