Crosul de la “Micasasa cu Bun Gust” a fost despre energie pură și comunitate în mișcare, arată organizatorii.
Acesta a avut loc duminică, în comuna Micăsasa, fiind dedicat tuturor vârstelor. Participanții au ajutat, astfel, la un scop caritabil.
“Ce vibe, ce atmosferă, ce oameni! De la cei mai mici până la cei mai mari, toți au luat startul cu zâmbetul pe buze și dorința de a se bucura de mișcare, de aer curat și de spiritul de echipă! A fost mai mult decât un cros – a fost un moment în care ne-am simțit uniți, motivați și plini de viață! Mulțumim ElectroSun pentru susținerea acestui eveniment care a pus în mișcare inimile și pașii unei întregi comunități!
Ne-a plăcut? Ne-a plăcut! Și promitem că data viitoare vom fi și mai mulți la linia de start!”, au transmis organizatorii.
Crosul a avut menirea de a ajuta copiii cu nevoi speciale de la Școala „Corneliu Păcurariu”.
“Prin acest eveniment, ne dorim să aducem acestor copii mai aproape terapia de care au nevoie: logopedie, psihologie, intervenție specializată”, au mai spus organizatorii.
Crosul a avut loc duminică, 20 iulie, între orele 9:00 – 13:00.
Sponsorul principal a fost ElectroSun, o companie implicată activ în dezvoltarea locală. Acum, Electrosun a continuat să susțină comunitatea, de data aceasta alergând pentru viitorul copiilor.
Participanții au primit medalii pentru toți cei care finalizează traseul și premii pentru primii 3 din fiecare categorie.




