Nu lăsa pe mâine ce poți citi AZI!

Primarul din Rășinari, verdict în cazul carierei de magneziu: certificatul de urbanism a primit aviz negativ înaintea referendumului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primăria comunei Rășinari a respins certificatul de urbanism privind cariera de magneziu de pe Valea Dobra, cunoscută drept Valea Muntelui. Primarul Bucur Bogdan afirmă că obiectivul de investiții solicitat nu poate fi realizat în contextul demersului juridic aflat în desfășurare privind organizarea referendumului local de duminică, 8 noiembrie.

“Dragi rășinăreni, în urma cererii depuse de Mineral Proiect Invest S.A. în data de 23.09.2026, privind emiterea certificatului de urbanism pentru construire, vă informez că, în data de 30.10.2026, am semnat documentul în calitate de primar, acesta fiind ridicat de către beneficiar în aceeași zi, respectiv 30.10.2026. Certificatul de urbanism a fost emis cu un răspuns negativ, motivat de faptul că obiectivul de investiții solicitat nu poate fi realizat în contextul demersului juridic aflat în desfășurare privind organizarea referendumului local din data de 08.11.2026, conform HCL nr. 87 din 30.09.2026. Am considerat important să acord timpul necesar analizării acestei situații, având în vedere atât prevederile legale, cât și responsabilitatea pe care o am față de comunitatea pe care o reprezint. Rășinariul are o identitate, un patrimoniu natural și turistic și o direcție de dezvoltare pe care trebuie să le avem în vedere atunci când luăm decizii care îi pot influența viitorul”, a transmis Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari.

 Pentru ca referendumul de duminică să fie valabil trebuie să se prezinte la vot aproximativ 1.290 de persoane și aproximativ 1.075 de voturi să fie valabil exprimate.

Întrebarea care va fi înscrisă pe buletinul de vot este: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”. Alegătorii vor putea răspunde prin „DA” sau „NU”.

Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07:00 și 23:00.

Banner reclamă Sibiul Azi
blank
Înscrieri Soroban
Omnis
blank
blank