Chiar dacă nu e cel mai îmbietor loc, cu toate că după lăsarea serii oamenii fără adăpost și personaje dubioase mișună prin zonă, despre Gara din Sibiu se spune că e una dintre porțile de intrare în oraș. Cu zgomote, mirosuri și scene uneori nu tocmai prietenoase, gara îți poate furniza un sentiment nu tocmai plăcut dacă ești turist, ai coborât din tren și vrei să ajungi în oraș.
Cu toate acestea, clădirea este una dintre embleme orașului, povestea ei începând în urmă cu peste un secol și jumătate.
Problemele de aici, se pare, au început cu mult timp în urmă. La numai 22 de ani de la inaugurare, gara din Sibiu devenise neîncăpătoare. Comercianții se plângeau de trenurile care îi obligau să aștepte la Copșa Mică și cereau extinderea clădirii. Astăzi, puțini dintre călătorii care îi trec pragul știu că holul înalt nu exista în forma actuală în 1872, că fațada a fost modificată de mai multe ori sau că într-un dosar de arhivă se păstrează desenul unui felinar proiectat în urmă cu 128 de ani.
Gara inaugurată la 11 octombrie 1872 era mult mai mică. Aripile laterale au fost construite ulterior, intrarea a fost modificată în secolul XX, iar holul central a căpătat înălțimea actuală abia după înlăturarea unui planșeu, probabil în anii 1950.
În 1894, sibienii se plângeau deja de gară
Pe 13 martie 1894, Hermannstädter Zeitung publica un raport al Asociației Cetățenilor și Meseriașilor din Sibiu, prezentat de directorul Martin Schuster. Nemulțumirile sună surprinzător de actual: legături feroviare insuficiente, așteptări la Copșa Mică și nevoia unor trenuri directe pentru călători și mărfuri.
Asociația făcuse mai multe demersuri pentru îmbunătățirea circulației, dar fără succes. În plus, gara devenise prea mică pentru traficul în creștere, iar comercianții sperau că extinderea ei va rezolva măcar o parte dintre probleme.
Înainte de tren, două diligențe pe zi
Până să aibă gară, Sibiul a făcut numeroase demersuri pentru a fi conectat la rețeaua feroviară. Încă din 1855 se discuta despre legături spre Țara Românească și Dunăre, iar un memoriu publicat la Viena în 1862 avansa perspectiva unei căi ferate din Transilvania către Marea Neagră.
În 1869, sibienii care voiau să ajungă la Alba Iulia aveau la dispoziție două curse zilnice de diligență.
Trenul a sosit trei ani mai târziu. La 11 octombrie 1872 a fost inaugurată linia Copșa Mică–Sibiu, împreună cu noua gară. Un plan din 1875 arată o clădire mult mai simplă decât cea actuală, alcătuită dintr-un corp dreptunghiular, cu o proeminență centrală. Extinderile au venit treptat, odată cu dezvoltarea liniilor către Avrig, Turnu Roșu și Vințu de Jos.
Până în 1911, gara căpătase în mare parte dimensiunile și configurația pe care le recunoaștem astăzi.
Un felinar din 1898, păstrat pe hârtie
Printre documentele din arhivele sibiene se află și un proiect de iluminare a gării, datat 13 decembrie 1898. Dosarul cuprinde inclusiv desenul unui felinar.
Povestea are și o continuare neașteptată. La reabilitarea gării, încheiată în 2007, au fost montate noi felinare, însă acestea nu respectau modelul original din 1898. Desenul de acum 128 de ani a rămas astfel mărturia unui detaliu arhitectural care nu a mai fost reconstituit fidel.
Holul gării este mai nou decât pare
Holul central, înalt de două niveluri, lasă impresia că a fost conceput astfel încă de la început. În realitate, potrivit cercetării arhitecturale, planșeul care separa inițial etajele a fost înlăturat, probabil în anii 1950. Așa a apărut spațiul amplu pe care îl traversează astăzi călătorii.
Nici intrarea principală nu și-a păstrat în întregime aspectul original. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sau ulterior a fost adăugată o construcție cu un singur nivel, iar alte intervenții au modificat ferestrele și elementele decorative.
Din fața gării pleca și tramvaiul electric
La începutul secolului XX, piața gării a devenit și punctul de plecare al transportului electric din Sibiu.
În august 1904 au fost introduse vehicule electrice fără șine, asemănătoare troleibuzelor. Experimentul a durat puțin: vehiculele întâmpinau dificultăți de deplasare, mai ales pe vreme ploioasă.
La 8 septembrie 1905 a fost inaugurată linia de tramvai electric dintre gară și parcul Sub Arini.
O mănăstire medievală, înaintea peroanelor
În apropierea actualei gări, lângă fosta Poartă a Gușteriței, se afla o mănăstire dominicană. După distrugerile provocate de invaziile otomane, călugării au primit în 1474 permisiunea de a construi un nou lăcaș în interiorul cetății. Din ruinele vechii mănăstiri a fost recuperat, în 1659, un grup sculptural reprezentând Răstignirea, realizat în 1417 de meșterul Petrus Lantregen.
Sculptura a fost adăpostită ulterior în Capela Sfintei Cruci, aflată în vecinătatea gării.
