Un tânăr din Șeica Mare, care s-a urcat la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, fiind urmărit pe mai multe drumuri, până când a abandonat mașina și a încercat să fugă pe jos.
„La data de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Șeica Mare, au observat un autoturism care a ieșit brusc dintr-o parcare.
Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, moment în care conducătorul autoturismului a accelerat, fără a se conforma semnalelor de oprire efectuate de polițiști.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, care și-a continuat deplasarea pe DN 14, ulterior pe DC 5, iar apoi pe un drum de câmp din localitatea Șeica Mare, unde conducătorul auto a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos.
Polițiștii au reușit să îl prindă și să îl imobilizeze pe conducătorul auto, acesta fiind identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Șeica Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare pentru depistarea substanțelor psihoactive, ambele rezultate fiind negative.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 21 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.


