Din 1 martie, cetățenii au posibilitatea de a achita cu cardul bancar taxele și tarifele
Persoanele nedeplasabile sau imobilizate la domiciliu trebuie să urmeze un protocol special pentru a se
O propunere inedită ce a trezit interesul multor sibieni circulă, de câteva zile, în mediul
Șase evenimente muzicale, toate concepute special pentu a sărbători sosirea primăverii, sunt programate la începutul
Localitatea Șelimbăr se află în scenariul roșu, astfel că activitățile cu publicul ale operatorilor economici
Priscilla Oghenovo, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga”
Încă 69 de elevi sibieni vor urma cursurile online, din cauza COVID-19. Potrivit Inspectoratului Școlar
Șelimbărul a intrat, iar, în scenariul roșu, din cauza ratei de incidență COVID care a
13.300 de sibieni s-au imunizat, până acum, cu cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID-19.
COVID-19 continuă să trimită acasă elevii din județul Sibiu. Începând de astăzi, încă 170 de
Primăvara aduce la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu noi premiere în mediul online. Noutățile
Mâine este Mărțișorul, iar tradiția spune că trebuie să întâmpinăm primăvara dăruind simbolul acestui
David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a vizitat, în aceste zile, câteva obiective turistice din
Numai mâine nu-i poimâine. Adică 1 martie, ziua în care oferim, în dar, simbolul primăverii,
Sibiul se apropie cu pași repezi de scenariul roșu. Municipiul înregistrează, în prezent, conform datelor
Mihăiță și Andrei Iftode împart aceleași visuri, obiective și pasiuni, amândoi muncind pentru o carieră
Copiii aflați în grija DGASPC Sibiu vor avea la dispoziție patru căsuțe de tip familial.
Sibienii și nu numai sunt așteptați în Muzeul din Dumbrava Sibiului să împodobească crenguțele unui
Moneda virtuală de Sibiu va putea fi folosită pentru cumpărături de la 30.000 de comercianți
Peste 19.300 de elevi din județul Sibiu vor învăța, începând cu 1 martie, în mediul
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu Sibiu spune că este pregătită pentru detectarea noii
Cei șase câini care se antrenează la Centrul Chinologic din Sibiu pentru detectarea virusului SARS-CoV-2
Anul acesta, comuna Slimnic va purta titlul de „Sat European de Tineret 2021”, distincție conferită
Consiliul Județean Sibiu a evaluat, în această perioadă, directorii instituțiilor de cultură din subordinea instituției.
Dragobetele și Mărțișorul sosesc la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în expoziția „Vitrina cu dragoste”. Echipa
Mega Image inaugurează un nou magazin în România, respectiv primul din municipiul Sibiu. Marea deschidere
Muzeul ASTRA organizează, astăzi și mâine, un atelier inedit, ce readuce în atenția publicului o
Două unități de învățământ din județul Sibiu își mută cursurile în mediul online, din cauza
Proiectul noului Spital Județean de Urgență Sibiu a mai trecut de o etapă importantă, și
Locuitorii din Valea Aurie, atât din zona de blocuri, cât și din cea de case,
Primăria Sibiu începe amenajarea a 44 de centre publice pentru închirieri de biciclete, au anunțat,
Mâine începe vaccinarea anti-COVID a cadrelor didactice. Pe listele pentru imunizare s-au înscris aproape 1.000
NASA a făcut publică, luni, o înregistrare video spectaculoasă ce prezintă coborârea roverului Perseverance pe
În ciuda lucrărilor de lărgire a carosabilului de pe Calea Cisnădiei, traficul rămâne o corvoadă
Dragobetele va dura cinci zile la Sibiu, datorită Junilor care vor prezenta sărbătoarea atât în
Noi focare de infecție cu virusul SARS-CoV-2 au fost descoperite în județul Sibiu. Potrivit Andreei
Mâine, vor fi lucrări la rețeaua de apă din Orașul de Jos. Apă Canal Sibiu
Peste 19.000 de elevi din județul Sibiu învață de acasă, în această perioadă. Din cauza
Mai multe unități de învățământ din județul Sibiu își schimbă scenariul de funcționare, începând cu
Noi doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor ajunge, în cursul zilei de mâine,
Primăria Sibiu continuă proiectul inițiat pentru modernizarea și extinderea străzii Viitorului, pe sectorul cuprins între
Din 8 februarie, în localitățile în care rata de infectare se situa sub 1 la
417 elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” din Șelimbăr vor primi tablete, în urma
Șantierele inițiate în 2020 se vor redeschide în următoarele zile, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. În
Weekendul acesta aduce la Muzeul ASTRA „Săptămâna lui Dragobete”. Dragostea va fi celebrată, în Muzeul
Vestea că postul de consilier personal al primarului din Micăsasa este liber s-a răspândit
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu a finalizat de distribuit cea de-a treia
Încă două puncte de vaccinare au fost puse în funcțiune, începând de astăzi, la
Începând din această primăvară, Aeroportul Internațional din Sibiu va avea noi „angajați”. Șase câini
Elevii se vor întoarce în bănci, începând cu 8 februarie, când va debuta cel de-al
Polițiștii sibieni au avut o intervenție inedită, seara trecută. Aceștia au descins cu bulgări pe
Teama de contaminare cu noul coronavirus a trecut dincolo de precauțiile omului obișnuit. Masca,