Copiii din 2012 de la BC CSU Sibiu au cucerit podiumul Cupei Sighetu Marmației Basketball. Antrenorul Eduard Kirr: „Pentru ei, îndeosebi, a fost inedit să joace cinci meciuri și să le câștige pe toate!”

Baschetul, unul dintre cele mai populare sporturi de echipă, reprezintă pasiunea a sute de micuți sibieni ce au ales să-l practice. Dincolo de faptul că sportul înseamnă sănătate, ei leagă prietenii și își dezvoltă spiritul de competitivitate. În plus, performanțele pe care le fac în acest domeniu îi încurajează să evolueze și să își crească încrederea în forțele proprii. Exemple în acest sens sunt și echipele de juniori formate în cadrul BC CSU Sibiu. BC CSU Sibiu U12 și BC CSU Sibiu U11 s-au întors victorioase, weekendul trecut, de la Cupa Sighetu Marmației Basketball, un eveniment aflat la cea de-a opta ediție.

Micuții sportivi născuți în anul 2012 au obținut maximum de puncte, câștigând 5/5 meciuri, în perioada 14-16 octombrie.
Aceștia îl au ca antrenor pe Eduard Kirr, care coordonează echipe de baschet de la vârsta de 18 ani, încă din primul an de facultate. Fost jucător în cadrul BC CSU Sibiu, este absolvent al Facultății de Științe (specializarea Sport) și a urmat studiile de Masterat în domeniul baschetului. Când vine vorba despre baschet, Eduard Kirr mărturisește că cel mai mult se regăsește ca antrenor, ajutând tinerele talente să evolueze. „Din primul an de facultate am avut ocazia să fiu antrenor. Îmi place, aici mă văd, alături de copii, făcând performanțe. Ei mă motivează, eu încerc să îi motivez. Suntem o echipă!”, a spus Eduard Kirr.
Acesta a participat alături de echipa sa, alcătuită din copii născuți în anul 2012, la cea de-a opta ediție a Cupei Sighetu Marmației Basketball, categoria U11 masculin. 12 echipe s-au înscris în concurs: cinci de la CSȘ Sighet, două de la Wild Cats Baia Mare, tot câte două de la Gladius Târgu Mureș și CSU Sibiu și una de la ACS Next Star Oradea.
Primul meci al copiilor a avut loc chiar în ziua în care au ajuns la destinație. În ciuda oboselii acumulate pe drum, micii sportivi și-au regăsit puterea pe teren și au câștigat, astfel, primele două meciuri vineri, 14 octombrie.
„Am intrat direct cu două meciuri, pe ambele le-am câștigat! Pentru noi a ieșit foarte bine, cinci meciuri, cinci victorii. Am jucat cu două echipe din Târgu Mureș și trei echipe de la Sighet. Pentru noi a fost o experiență foarte frumoasă. Pentru ei, îndeosebi, a fost inedit să joace cinci meciuri și să le câștige pe toate!”, a spus Eduard Kirr, adăugând faptul că vede în această generație multă dorință de performanță și, astfel, un viitor strălucit al baschetului.

Cu ce gânduri s-au întors copiii

Copiii care au participat la această competiție au fost: Luca Iacob, Mihnea Nichiteanu, Vlad Negrilă, Banta Victor, Sinkievici Ștefan, Nicoară Răzvan, Eric Chirilă, Andrei Cordea, Alex Cordea, Victor Fronie, Sebi Parjol, Teo Mușat, Marius Opris și Octav Manițiu.
Aceștia s-au întors entuziasmați de la concurs, mărturisind că sportul reprezintă o parte importantă din viața lor.
De fapt, despre Victor, de exemplu, am putea spune că și-a dedicat jumătate de viață acestui sport. „Eu joc baschet de cinci ani și am vârsta de zece ani. Îmi place mult! La Sighet am marcat multe coșuri, poate peste 20 – 30!”, a spus Victor, elev în clasa a IV-a la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu.
„Eu prima dată am vrut să mă apuc de fotbal, dar am descoperit pasiunea pentru baschet și aici am rămas! Îmi place foarte mult și îmi doresc să ajung cât mai departe!”, spune Luca Iacob. Băiatul mai mărturisește că, dincolo de faptul că îi place mult baschetul, aici și-a făcut noi prieteni. „Suntem prieteni buni cu toții! La Sighetu Marmației a fost o experiență faină!”, a adăugat Luca, elev în clasa a IV-a, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu.
Din lotul de la Sighetu Marmației a făcut parte și Mihnea, elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu. „Eu m-am apucat de baschet acum patru ani. Am fost și la Alpha, tot cu Edi antrenor! E un antrenor bun, iar la Sighet a fost fain! Am marcat și eu!”, ne-a dezvăluit Mihnea, completând iute că în viitor și-ar dori o carieră de baschetbalist profesionist.
La cea de-a opta ediție a Cupei Sighetu Marmației Basketball a participat și echipa BC CSU Sibiu a juniorilor născuți în anul 2011, coordonați de Alexandru Rubint. Aceștia au jucat, de asemenea, cinci meciuri și au reușit să câștige patru dintre ele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.