USR Sibiu a depus un proiect de hotărâre pentru redenumirea Căii Șurii Mici în Bulevardul Regina Maria

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, consilierii USR Sibiu au demarat un proiect de redenumire a Căii Șurii Mici, o viitoare arteră majoră a orașului, în Bulevardul Regina Maria. Inițiativa s-a concretizat prin depunerea unui proiect de HCL la Primăria Sibiu.

Această inițiativă, susținută și de primarul Sibiului, marchează un pas important în promovarea egalității de gen și recunoașterea contribuției femeilor la istoria și dezvoltarea comunității sibiene.

”Reflectând asupra realității actuale în care numai o mică parte  din străzile orașului nostru poartă numele unor personalități feminine, acest proiect își propune să aducă un omagiu meritat Reginei Maria a României, o figură emblematică a istoriei noastre, cunoscută pentru curajul, grația și dedicarea sa neclintită față de țară. Prin această redenumire, dorim nu doar să onorăm memoria Reginei Maria, ci și să contribuim la combaterea inegalității de gen, oferind femeilor rolul și recunoașterea pe care le merită în spațiul public și istoric”, a declarat consiliera USR Diana Mureșan.

Proiectul de redenumire a Căii Șurii Mici în Bulevardul Regina Maria este un gest de recunoaștere a faptului că istoria și viitorul nostru sunt modelate nu doar de bărbați, ci și de femeile curajoase și inspiratoare care au contribuit și continuă să contribuie la binele comun.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.